Autorităţile ruse l-au eliberat pe opozantul Aleksei Navalnîi

Autorităţile ruse l-au eliberat duminică seara pe Aleksei Navalnîi, un aprig critic al preşedintelui Vladimir Putin, după o scurtă reţinere pentru organizarea unui protest neautorizat faţă de viitoarele alegeri prezidenţiale, transmite agenţia dpa.

Avocata lui Aleksei Navalnîi, Olga Mihailova, a spus că acesta, care a condus mulţi ani mişcarea de protest împotriva corupţiei la nivel înalt, va trebui să rămână în contact cu autorităţile, a informat agenţia de ştiri TASS, fără să dea alte detalii, menţionează dpa.

Anterior, AFP a relatat că principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut duminică de poliţie la Moscova, la câteva minute după ce s-a alăturat susţinătorilor săi reuniţi în capitala Rusiei pentru a protesta împotriva preşedintelui rus, Vladimir Putin.

"Tocmai m-au arestat. Nu are nicio importanţă. Veniţi pe Tverskaia. Nu veniţi aici pentru mine, ci pentru voi şi viitorul vostru", a scris el pe o reţea de socializare, în timp ce câteva mii de persoane manifestau pe teritoriul Rusiei împotriva preşedintelui Putin.

În pofida rezistenţei pe care o opuneau susţinătorii săi, Aleksei Navalnîi a fost urcat cu forţa într-un vehicul cu geamurile fumurii.

Opozantul i-a chemat pe ruşi să iasă în stradă duminică, pentru a denunţa "înşelăciunea" alegerilor prezidenţiale din 18 martie, în care Vladimir Putin este dat drept marele favorit.

Mai multe persoane au răspuns la apelul lui, pe întreg teritoriul Rusiei. Aproape 90 de oameni au fost arestaţi, potrivit unei evidenţe difuzate la orele 11:00 GMT de site-ul specializat OVD-Info.

Duminică dimineaţa, poliţia a intrat cu forţa în birourile lui Navalnîi din Moscova, întrerupând o transmisiune live a manifestaţiilor din estul ţării, a anunţat echipa lui Navalnîi pe social media.

De asemenea, poliţia a arestat mai mulţi angajaţi ai organizaţiei înfiinţate de opozantul rus, Fondul de luptă Anticorupţie (FBK), precum şi susţinători ai lui Navalnîi din diferite regiuni, potrivit aceleiaşi surse, relatează AFP.

Autorităţile electorale din Rusia au stabilit că Aleksei Navalnîi nu poate candida la scrutinul din luna martie din cauza unei condamnări anterioare pentru infracţiuni financiare, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare.

Oponent recunoscut şi ferm al preşedintelui Vladimir Putin, Navalnîi a negat orice neregulă şi a spus despre acuzaţiile împotriva sa că au fost fabricate pentru a i se compromite ambiţiile politice. El a fost de asemenea reţinut de mai multe ori pentru încălcarea regulilor privind organizarea de adunări publice. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii