Avocaţii lui Navalnîi au făcut recurs la decizia de condamnare la închisoare a opozantului rus

Avocaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au făcut vineri recurs la pedeapsa cu închisoarea de trei ani şi jumătate impusă la 2 februarie pentru încălcarea termenilor unui control judiciar, transmite EFE.

Tribunalul Urban din Moscova va analiza apelul la 20 februarie, după cum a declarat presei Vadim Kobzev, reprezentantul opozantului rus.

Navalnîi a fost condamnat la 2 februarie pentru că nu s-a prezentat în persoană în faţa unui ofiţer de probaţiune, de două ori pe lună, după pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pe care o primise în 2014 pentru fraudă comercială în legătură cu compania 'Yves Rocher Vostok'.

Opozantul rus a explicat cu acel prilej că luni la rândul nu s-a putut prezenta în faţa autorităţilor penitenciare deoarece se afla în Germania, mai întâi în comă, iar apoi recuperându-se după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok, pentru care acuză serviciile secrete ruse.

Navalnîi, care ar avea de executat doi ani şi opt luni de închisoare, dat fiind că timp de 10 luni s-a aflat în arest la domiciliu, iar acum este întemniţat într-o închisoare din Moscova, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea şi ulterior judecarea lui. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru