Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate la Legea privind drepturile persoanelor cu handicap

Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate referitoare la prevederi din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pe motiv că acestea stabilesc "limitativ" entităţile care beneficiază de alocări de la bugetul de stat.

Potrivit Avocatului Poporului, prevederile criticate stipulează că Asociaţia Nevăzătorilor din România, Asociaţia Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociaţia Naţională a Surzilor din România, Liga Naţională a Organizaţiilor cu Personal Handicapat din Cooperaţia Meşteşugărească şi Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a Legii 448/2006, conform bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate anual.

"Dispoziţiile art. 98 alin (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc limitativ entităţile beneficiare ale unor sume de la bugetul de stat aduc atingere principiului egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 alin (1) din Legea fundamentală, precum şi principiului securităţii raporturilor juridice, consacrat la art. 1 alin (3) şi alin (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii", susţine Avocatul Poporului.

În opinia sa, diferenţa de tratament juridic faţă de celelalte entităţi care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi nu are nicio justificare obiectivă şi raţională. Legea instituie "un veritabil privilegiu" în favoarea a cinci entităţi, cu consecinţa încălcării principiului egalităţii în faţa legii, afirmă Avocatul Poporului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …