Belarus anunţă zeci de persoane reţinute, a doua zi după ultimele proteste

Ministerul de Interne din Belarus a anunţat sâmbătă reţinerea a zeci de persoane cu o zi înainte în timpul demonstraţiei împotriva a ceea ce ele afirmă că au fost alegeri furate, informează dpa.

Aproximativ 40 de manifestanţi au fost reţinuţi vineri, dar doar jumătate dintre aceştia se vor confrunta cu acuzaţii, a precizat ministerul.

Grupul belarus pentru drepturile omului Viesna a confirmat detenţiile, notând că mulţi dintre cei arestaţi demonstrau paşnic. Unii dintre cei reţinuţi de forţele de ordine la o universitate au fost brutalizaţi, a declarat Viesna.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko susţine că a câştigat alegerile din 9 august cu peste 80% din voturi. El conduce deja ţara de un sfert de secol.

Dar mulţi belaruşi cred că rezultatele au fost stabilite dinainte şi au ieşit în stradă pentru proteste regulate după vot. Uniunea Europeană a refuzat să recunoască rezultatele alegerilor.

Studenţii au condus multe dintre recentele proteste, în timp ce mulţi dintre ei sunt acum din nou în campusuri odată cu reluarea anului şcolar universitar.

Protestatarii au convocat duminică o altă mare demonstraţie. Mii de persoane s-au alăturat protestului de săptămâna trecută, mărşăluind paşnic pe străzile Minskului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan