Biden nu a cerut o ''schimbare de regim'' în Rusia (Casa Albă)

Preşedintele american Joe Biden, care a declarat sâmbătă în cursul unui discurs la Varşovia că omologul său rus Vladimir Putin ''nu ar trebui să rămână la putere'', nu a cerut o ''schimbare de regim'' în Rusia, a precizat un oficial al Casei Albe, relatează AFP.

''Ceea ce a vrut să spună preşedintele este că Putin nu poate fi autorizat să exercite o putere asupra vecinilor săi sau asupra regiunii. Nu vorbea despre puterea lui Putin în Rusia, nici despre o schimbare de regim'', a spus oficialul.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu poate rămâne la putere şi războiul său împotriva Ucrainei este un eşec strategic pentru Moscova, a declarat sâmbătă, la Varşovia, preşedintele american Joe Biden, notează Reuters.

''Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere'', a declarat Biden în prezenţa unei mulţimi de oameni la Varşovia. Biden a apreciat că războiul Rusia-Ucraina, acum în a doua lună, a unit Occidentul, adăugând că NATO este o alianţă defensivă care nu a căutat niciodată dispariţia Rusiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Controversă la vârf pe tema Neptun Deep: Aurescu și Nicolescu se contrazic cu hărțile pe masă