Biden şi Putin se vor întâlni curând într-un summit la Geneva, potrivit unui cotidian elveţian

Biden şi Putin se vor întâlni curând într-un summit la Geneva, potrivit unui cotidian elveţian

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin se vor întâlni în Elveţia pentru primul lor summit, scrie cotidianul Tages-Anzeiger în ediţia de luni, citând 'surse de încredere', transmite Reuters.

O misiune americană a sosit deja în avans la Geneva în acest scop, adaugă cotidianul elveţian, care apare la Zurich.

Amatori de urmărire a avioanelor au raportat pe Twitter aterizarea neobişnuită a unui avion cargo american pe aeroportul din Geneva duminică.

Potrivit Tages-Anzeiger, data şi locul exact ale întâlnirii Biden-Putin rămân neclare, însă este probabil că aceasta va avea loc la Geneva în următoarele câteva săptămâni.

Nu există deocamdată comentarii oficiale de la Washington sau Moscova, ale căror relaţii au cunoscut recent noi momente de tensiune în urma mobilizării armatei ruse la graniţa cu Ucraina şi a îngrijorărilor legate de tratamentul aplicat opozantului încarcerat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

De notat însă că, luni, consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, şi secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, au avut discuţii la Geneva în cadrul pregătirilor pentru un posibil summit, a relatat agenţia TASS, citând un comunicat al Consiliului de Securitate.

Cotidianul rus Kommersant a menţionat săptămâna trecută Geneva drept cel mai probabil loc de desfăşurare a summitului.

Administraţia Biden ar dori să adauge un summit cu Putin într-o ţară terţă pe agenda deplasării pe care o va face preşedintele american în Europa la mijlocul lunii iunie pentru o reuniune a G7 în Marea Britanie şi un summit NATO la Bruxelles.

Ministerul de Externe de la Berna a refuzat să comenteze pe marginea informaţiei apărute în Tages-Anzeiger, dar o purtătoare de cuvânt a menţionat că Elveţia va fi pregătită să-şi ofere 'bunele oficii atunci când sunt utile şi dorite'.

Elveţia a găzduit astfel de summituri în trecut. În 1985, preşedintele american Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov s-au întâlnit la Geneva, în ceea ce a devenit un punct de cotitură spre sfârşitul Războiului Rece, fiind urmat de alte summituri în Islanda şi la Washington.AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

3 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

4 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

5 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc