Botoșani: Percheziții în biroul și la locuința prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunal, Raluca Stăncescu

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, joi dimineață, percheziții în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, dar și la locuința acesteia din municipiul Botoșani.

* Percheziții DNA la Parchetul de pe lângă Tribunal și la sediul IJP Botoșani

Stăncescu a fost ridicată de procurori de la domiciliu și, împreună cu aceștia, au mers la sediul Parchetului, pentru ca prim-procurorul să asiste la percheziție.

Cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit acestuia, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, joi dimineață sunt efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul Botoșani, din care patru sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare susțin că perchezițiile au loc în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunal, dar și în trei birouri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

Procurorii anticorupție urmează să ridice documente din cele două instituții, iar mai multe persoane vor fi duse la audieri, potrivit surselor menționate.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

AGERPRES / (AS — autor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui