Botoșani: Procurorii DNA au dispus extinderea acțiunii penale față de prim-procurorul Raluca Stăncescu

Botoșani: Procurorii DNA au dispus extinderea acțiunii penale față de prim-procurorul Raluca Stăncescu

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus, joi, extinderea acțiunii penale față de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, pentru conflict de interese, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA.

Stăncescu, care se află în arest preventiv pentru fapte de corupție, este acuzată că, în perioada 6—12 decembrie 2016, 'în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cu intenție, a inițiat procedura de achiziție a unui bun de la o societate din Botoșani pe care o administra în fapt împreună cu Cătălin Stavără'.

Procurorii susțin că Stăncescu a aprobat referatul de necesitate și a semnat dispoziția de plată din 12 decembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani la rubrica 'conducătorul unității', obținând în mod indirect un folos patrimonial pentru sine în cuantum de 697 de lei.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost arestată preventiv, vineri, de judecătorii Curții de Apel Suceava sub acuzația de șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublicate. În același dosar a fost arestat preventiv și un bărbat din Botoșani, Cătălin Stavără, acuzat de șantaj.

Totodată, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de agentul de poliție Constantin Batcă de la Biroul de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcția sa — prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

"Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situația exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări față de persoana sa și a membrilor familiei sale, vizând săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane", se precizează în comunicatul de presă.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 — 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeași calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani — Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de Cătălin Stavără, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

În același context și în aceeași calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni.

În aceeași calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Prin acest demers au fost afectate atât interesele și activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât și interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condițiile prevăzute de lege și autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți, mai menționează sursa citată.

AGERPRES / (AS — autor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă)


Citește și:

populare
astăzi

1 Vă prezentăm imagini cu noi consilieri aleși în Burnley și Leeds...

2 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”

3 Cele mai noi date despre pensionarii din România

4 O știre pozitivă despre România

5 VIDEO Dacă imaginile sunt reale, este cel mai mare dezastru înregistrat de ruși de la invadarea Ucrainei...