Brăila: Trei italieni cercetaţi penal pentru braconaj, după ce au împuşcat ilegal 50 de păsări

Trei cetăţeni italieni sunt cercetaţi penal pentru braconaj, după ce au fost prinşi în flagrant, pe fondurile cinegetice din Corbu Vechi şi Şuţeşti, în timp ce au împuşcat ilegal 50 de păsări, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Cei trei italieni au fost depistaţi în timpul unei acţiuni pentru combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic, efectuate de lucrătorii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care le-au confiscat cele trei arme de vânătoare şi peste 300 de cartuşe.

Până să fie prinşi de oamenii legii, cei trei au împuşcat 46 de ciocârlii de câmp şi patru păsări din specia fâsă de luncă.

În cauză au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală