Braşov: Urs de aproximativ 300 de kilograme, accidentat mortal pe DN 11, între Braşov şi Prejmer

Un urs de aproximativ 300 de kilograme a fost accidentat mortal duminică, aproape de miezul nopţii, pe DN 11, între Braşov şi Prejmer, două autoturisme care au lovit ursul fiind avariate, informează, într-un comunicat transmis luni AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.

''În data de 9.12.2018 în jurul orelor 23.20, un bărbat în vârstă de 36 de ani, cetăţean italian, care conducea un autoturism dinspre Braşov spre Prejmer, la km 140+700 m a lovit un urs de aproximativ 300 de kg care se afla pe partea carosabilă. În urma impactului ursul a ricoşat într-un alt autoturism care circula din sens opus şi care era condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani. Animalul a decedat şi a fost predat unui reprezentant al AJVPS Braşov'', potrivit sursei citate.

Este posibil ca ursul accidentat mortal duminică seara să fie chiar cel care a apărut marţea trecută, la prânz, în zona cartierului Tractorul-Coresi din municipiul reşedinţă, de unde a fugit spre localitatea Hărman, iar spre seară a fost văzut în zona ariei protejate Dealul Lempeş, din apropierea comunei Sânpetru. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui