Brătianu (SLPR): Poșta are o tumoare de 400-500 de persoane care nu lucrează; 100 de experți primesc 7.000 de lei/lună

Brătianu (SLPR): Poșta are o tumoare de 400-500 de persoane care nu lucrează; 100 de experți primesc 7.000 de lei/lună

Poșta Română are, la ora actuală, o tumoare de 400-500 de persoane de care nu are nevoie, nu lucrează, dar există, a declarat, marți, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Matei Brătianu, într-o conferință de presă.

'În ultimii șapte ani, Poșta Română trece printr-un asediu necontenit. Asediată de patru directori generali, cel de azi este al cincilea. De fiecare dată când a venit un director general, acesta a venit cu echipa sa, plasând în alte funcții de conducere persoane apropiate. În afară de oamenii aduși de directorii generali, au fost impuși în țară și chiar la nivelul central al companiei și oameni numiți politic. Asta a făcut ca la fiecare numire de director general nou să apară 150 — 200 de oameni noi de care Poșta nu a avut niciodată nevoie, nu au făcut nimic și nici nu au vrut să învețe să schimbe ceva. După plecarea fiecărui director, pleca maximum jumătate dintre cei aduși inițial. În cei șapte ani, a apărut astfel o tumoare de vreo 400 — 500 de persoane de care Poșta nu are nevoie la momentul actual, dar care iau salarii foarte mari. Salariul unui asemenea individ pus politic reprezintă 3 — 4 salarii ale unui factor poștal. În afară de acest asediu, au mai fost schimbați în același interval de timp cinci miniștri. La fel, fiecare ministru a venit cu echipa lui și la fel de evident este că și miniștrii au impus angajări la centrul companiei', a spus Brătianu.

Acesta a menționat că în Poșta Română lucrează și 100 de experți cu salarii mari și care sunt, de fapt, foști șefi care au vrut să-și păstreze locurile.

'Nu am avut niciodată un prim-ministru de talia lui Orban al Ungariei, care a dat ordin ca toate instituțiile descentralizate și ministerele să lucreze cu Poșta maghiară. Astfel, el a apărat Poșta maghiară. La noi, niciuna dintre conducerile guvernelor nu au făcut ceva în acest sens. În acest moment sunt 500 de oameni care nu lucrează, dar există. Dacă acești oameni ar pleca, nimeni nu ar avea de lucru în plus pentru că ei nu muncesc, de fapt. Poșta are 100 de experți plătiți cu 7.000 de lei pe lună. Aceștia reprezintă o făcătură, sunt foști șefi care și-au păstrat salariile fără să aibă prea multă treabă de făcut. Poșta Română este în pierdere constantă de venituri de la an la an', a menționat liderul sindical.

Sindicaliștii din Poșta Română au organizat, marți, o conferință de presă, în cadrul căreia au făcut publice o listă de revendicări. Potrivit acestora, printre solicitări se află: majorarea, în sumă fixă, a salariului, acordarea procentului de 2% din fondul de salarii pentru reluarea subvenționării biletelor de odihnă și tratament, proces întrerupt de 3 ani din ordinul directorului general Ion Smeianu, re-acordarea 'cadourilor în bani' prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2008 — 2018, cu ocazia sărbătorilor de Paște, Crăciun, de ziua Poștei, de 8 Martie și de 1 Iunie, drept al salariaților care nu a mai fost acordat de șapte ani, respectiv acordarea sporului de până la 35% salariatului sau salariaților cărora li se repartizează volumul parțial sau total de activitate al unor salariați care nu sunt prezenți, din prima zi de înlocuire a acestora.

De asemenea, SLPR solicită acordarea anuală a concediilor de odihnă cuvenite agenților poștali și protecția salariaților defavorizați. În plus, se dorește încadrarea agenților, a factorilor poștali și a salariaților din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte în grupa de condiții speciale de muncă, în scopul diminuării vârstei de pensionare a acestor categorii de salariați.

Totodată, pe listă se mai află reluarea de către Compania Națională Poșta Română (CNPR) a contribuției anuale pentru Pilonul 3 de pensii cu 250 de euro pentru toți salariații și cu 250 de euro plus 170 de lei (echivalentul diferenței de CAS pe care CNPR ar trebui să o plătească pentru trecerea în grupa de condiții speciale de muncă) pentru agenți, factori și lucrătorii care lucrează exclusiv în program de noapte, până la finalizarea demersurilor legale pentru trecerea lor în condiții speciale de muncă.

În ceea ce privește politica de personal, sindicaliștii amintesc de 'deblocarea și ocuparea imediată a posturilor vacante rezultate din normare, dar și majorarea procentului de 11%, folosit în prezent pentru stabilirea numărului de salariați necesari pentru înlocuirea celor aflați în concediu de odihnă, în concediu medical de scurtă durată, precum și pentru acoperirea activității în intervalul de timp dintre momentul vacantării unui post și cel al ocupării efective a postului respectiv, interval ce astăzi este cuprins între 2-12 luni'.

Sindicaliștii mai cer eliminarea imediată din procesul de analizare a solicitărilor/referatelor de întregiri de norme, de deblocări sau de acordări de posturi, a criteriilor de normare a activității introduse unilateral de CNPR, deblocarea și ocuparea în regim de urgență a posturilor devenite vacante în urma încetării contractului individual de muncă sau a suspendării acestuia: pensionare — ocupare din prima zi; îngrijire copil — ocupare din prima zi, demisie cu preaviz — ocupare din prima zi, desfacerea contractului individual de muncă sau demisiei fără preaviz — ocuparea după maximum 10 zile lucrătoare.

Pe de altă parte, sindicaliștii solicită achiziționarea în regim de urgență a rețelei informatice și a unor softuri performante, aprovizionarea constantă și la timp a necesarului de consumabile, imprimante, formulare, rechizite și echipamente periferice, la timp și în cantitățile solicitate de conducătorii subunităților, decontarea de către CNPR a sumelor cheltuite lunar de salariați pentru achiziționarea reperelor menționate mai sus.

La capitolul condiții de muncă, SLPR precizează: îmbunătățirea condițiilor de muncă, în special în centrele de tranzit, prin dotarea cu utilaje noi cu mobilier ergonomic, respectiv asigurarea, în intervalul mai — septembrie 2016, a dezinsecției, deratizării și igienizării tuturor subunităților poștale.

'Obligarea directorului general și a directorilor executivi, de către Guvernul României și Ministerul Comunicațiilor și al Societății Informaționale, în calitatea lor de proprietari ai Poștei Române, să crească lunar veniturile CNPR — raportat la luna similară din 2015, prin contracte, prestații și servicii noi elaborate și vândute la nivel național și regional de aparatul central al CNPR, anularea datoriilor către bugetul de stat, care provin din amenzi aplicate companiei ca urmare a unor erori manageriale și recuperarea acestor sume de la autorii acestor erori, decontarea de către ANCOM a costului net pentru furnizarea serviciului universal', reprezintă o altă serie de revendicări ale SLPR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /