Brazilia: Există dovezi că fostul președinte Lula da Silva a primit bunuri de la Petrobras

Brazilia: Există dovezi că fostul președinte Lula da Silva a primit bunuri de la Petrobras

Procurorul federal al Braziliei a anunțat vineri că există probe conform cărora fostul președinte Luiz Inacio Lula da Silva a primit bunuri de la concernul petrolier Petrobras, relatează DPA. Anterior, poliția braziliană a efectuat percheziții la locuința fostului președinte brazilian situată în Sao Bernardo do Campo, din apropiere de Sao Paolo, și l-a intervievat în cadrul unei operațiuni mai ample la care au luat parte 200 de ofițeri.

Conform unei declarații a procurorului general, există ''probe că Lula da Silva a primit bunuri de la rețeaua Petrobras''. Aceste bunuri includ o locuință cu trei etaje în Guaruja și o fermă la Atibaia, precum și mobilă de lux pentru utilarea proprietăților.

Procuratura federală a Braziliei a dispus extinderea anchetei pentru ''posibilă corupție și spălare de bani'' cu implicarea Petrobras.

Acest scandal de corupție a zguduit scena politică braziliană și mediul de afaceri din țara sud-americană. Anchetatorii federali susțin că Luiz Inacio Lula da Silva, care a fost președinte al Braziliei în perioada 2003 — 2010, a beneficiat de afaceri ilegale desfășurate de Petrobras, cea mai mare companie din America de Sud.

Conform aceleiași declarații a procurorului general brazilian, se bănuiește că faptele au fost comise ''prin intermediul plăților secrete făcute către fostul președinte și persoane asociate, de către (prietenul întreprinzător al lui Lula da Silva) Jose Carlos Bumlai și companiile de construcții OAS și Odebrecht''.

Investigațiile au dus deja la inculparea a numeroși foști responsabili ai companiei de stat, a patronilor unora dintre cele mai mari firme de construcții și a multor intermediari.

Petrobras a evaluat la începutul anului 2015 la 2 miliarde de dolari sumele deturnate de la companie, însă poliția federală a calculat un prejudiciu de peste 11 miliarde de dolari.

Săptămâna trecută a fost arestat Joao Santana, un consultant politic care a condus spre succes cele două campanii ale Dilmei Rousseff și pe cea de realegere a lui Lula da Silva în 2006. Procurorii susțin că Santana a fost plătit cu bani proveniți de la Petrobras de companii de construcții care au mituit directori ai gigantului petrolier și politicieni din guvern.

Dacă procurorii vor găsi dovezi că, în 2014, campania Dilmei Rousseff a fost finanțată din fonduri ilegale, aceasta va întări argumentele principalului partid de opoziție PSDB, care cere instanței electorale centrale să anuleze realegerea președintei.

Dilma Rousseff, realeasă cu dificultate la sfârșitul lui 2014 și a cărei popularitate s-a prăbușit sub efectele devastatoare și conjugate ale scandalului Petrobras, recesiunii economice și unei crizei politice acute, mai este vizată în Congres de o cerere de destituire pentru presupusa manipulare a conturilor guvernului în 2014 pentru a permite majorarea cheltuielilor publice înaintea scrutinului prezidențial.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…