Brazilia: Preşedinţia o acuză de ''defăimarea'' ţării pe realizatoarea de film Petra Costa

Preşedinţia braziliană a acuzat-o luni pe realizatoarea de film Petra Costa de ''defăimarea'' Braziliei în documentarul său intitulat ''O democraţie în pericol'', nominalizat la premiile Oscar şi extrem de critic la adresa preşedintelui Jair Bolsonaro, informează AFP.

Într-un mesaj video postat pe contul său oficial de Twitter, Biroul de comunicare al preşedinţiei braziliene estimează că Petra Costa ''a adoptat rolul de militantă anti-Brazilia'' şi a criticat declaraţiile făcute de ea pentru un post de televiziune din SUA.

Înregistrarea video conţine fragmente din respectivele declaraţii în care Petra Costa afirmă că de la venirea la putere a lui Bolsonaro, în ianuarie 2019, rata omuciderilor comise de poliţie în Rio de Janeiro a crescut şi că preşedintele incită marii proprietari de terenuri ''să invadeze pământurile indigenilor şi să ardă pădurea amazoniană''.

În plus, într-o serie de tweet-uri în portugheză şi engleză, Biroul de comunicare al administraţiei prezidenţiale îşi reia criticile şi adaugă că ''este incredibil cum un cineast poate crea o relatare plină de minciuni şi predicţii absurde pentru a denigra o naţiune, pur şi simplu pentru că nu acceptă rezultatele unor alegeri''.


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...