Brazilia și Maroc s-au calificat în faza eliminatorie, Scoția are șanse minime

Disputat pe Miami Stadium, în ultima etapă din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, meciul Brazilia - Scoția s-a încheiat cu victoria clară (3-0) a formației sud-americane. În cealaltă partidă, Maroc a dispus cu 4-2 de Haiti, pe Atlanta Stadium.

Bruno Guimaraes l-a depășit pe Lewis Ferguson (Foto: EPAImages)

Bruno Guimaraes l-a depășit pe Lewis Ferguson (Foto: EPAImages)

Selecao s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Vinicius Junior (min. 7, 45+3) și Matheus Cunha (min. 60). Totodată, Brazilia a devenit prima echipă cu 50 de meciuri fără gol primit la Cupa Mondială, fiind urmată de Germania (41) și Anglia (37). Portarii brazilieni cu cele mai multe meciuri fără gol încasat la CM sunt Leao (8), Taffarel (8), Gilmar și Alisson (7).

După meci, selecționerul Carlo Ancelotti a declarat: „Jucăm ca o echipă acum. Nu totul este încă perfect, dar ne-am îmbunătățit foarte repede jocul și este important înainte de a aborda meciurile eliminatorii. Am făcut un meci solid. Am comis mai puține greșeli decât în meciurile anterioare și am fost mai eficienți în atac”.

Un moment special s-a petrecut în min. 76, când Neymar Jr. a fost introdus pe teren. Acesta nu mai jucase pentru Brazilia din octombrie 2023. A fost al 129-lea meci al său pentru Selecao, Neymar fiind golgheterul all-time al acesteia (79 goluri).

Ancelotti a spus că Neymar a meritat oportunitatea de a juca. „S-a pregătit foarte bine, foarte serios și a putut juca cu echipa, chiar și pentru câteva minute”. De asemenea, selecționerul l-a felicitat pe Vinicius Junior, autorul unei duble și „unul dintre cei mai buni jucători din lume”, precum și pe tânărul Rayan, extrema în vârstă de 19 ani, despre care a spus că este „foarte matur pentru vârsta sa” și a făcut „un meci complet”.

Neymar Jr a revenit pe teren în meciul cu Scoția (Foto: EPAImages)

Neymar Jr a revenit pe teren în meciul cu Scoția (Foto: EPAImages)

În șaisprezecimile de finală , Brazilia va întâlni echipa de pe locul secund din Grupa F (care ar putea fi Olanda, Japonia sau Suedia). Întrebat despre următoarea adversară a Braziliei, din meciul care se va juca în 25 iunie la Houston, Ancelotti a estimat că Olanda are „mai multă experiență decât Japonia. Japonia a avut rezultate bune înainte de Cupa Mondială, iar Suedia are un mare potențial”.

În celălalt meci, Maroc a fost condusă de două ori, prin autogolul portarului Yassine Bounou (min. 10) și golul lui Wilson Isidor (min. 43), dar s-a impus cu 4-2, golurile sale fiind reușite de Achraf Hakimi (min. 39), Ismael Saibari (min. 45+1), Soufiane Rahimi (min. 78) și Gessime Yassine (min. 89).

Jucătorii Marocului au sărbătorit succesul din meciul cu Haiti (Foto: EPAImages)

Jucătorii Marocului au sărbătorit succesul din meciul cu Haiti (Foto: EPAImages)

Maroc a încheiat pe locul secund în grupă, după Brazilia, astfel că va juca în „16”-imi cu câștigătoarea Grupei F, în care se află Olanda, Japonia și Suedia.

Cu doar trei puncte, Scoția păstrează șansele minime de a fi printre cele mai bune echipe de pe locul al treilea și de a prinde un loc în faza următoare.

Grupa C

Meciuri disputate

14 iunie 2026

Brazilia - Mexic 1-1

Haiti - Scoția 0-1

20 iunie 2026

Scoția - Maroc 0-1

Brazilia - Haiti 3-0

25 iunie 2026

Maroc - Haiti 4-2

Scoția - Brazilia 0-3

Clasament

1. Brazilia 7 puncte (+6)

2. Maroc 7 puncte (+3)

3. Scoția 3 puncte (-3)

4. Haiti 0 puncte (-6).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Imaginea zilei în România...

2 O nouă „realizare” marca Bolojan: Carburanții continuă să se scumpească în România, deși prețul petrolului scade

3 Specialiștii Muzeului „Grigore Antipa” fac precizări despre „peștii-iepure” care au apărut în Grecia

4 Dezvăluiri din PSD / „Ne-au chemat la Vila Lac și ni s-a spus: «Trebuie să aduceți voturi»” pentru Simion”

5 Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan / „Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”