BREAKING O petiție privind excluderea PSD din familia socialiștilor europeni a fost depusă în Parlamentul European!

BREAKING O petiție privind excluderea PSD din familia socialiștilor europeni a fost depusă în Parlamentul European!

BREAKING O petiție privind excluderea PSD din familia socialiștilor europeni a fost depusă în Parlamentul European! O delegație de români care trăiesc în străinătate au depus marți la Parlamentul European o petiție semnată de aproape 18.000 de persoane prin care solicită excluderea PSD din familia socialiștilor europeni, relatează  G4Media.ro .

”Petiția <<Exclude PSD>> din fracțiunea social-democrată a fost predată europarlamentarului Jo Leinen (S&D, Germania) în Parlamentul European, la Strasbourg”, se arată într-un comunicat al inițiatorilor demersului.

Delegația formată din patru petiționari a fost primită de europarlamentarul social-democrat Jo Leinen în cadrul unei întrevederi care a durat 30 de minute. Europarlamentarul Jo Leinen este membru în comitetul AFCO pentru probleme constituționale din cadrul Parlamentului European.

”Delegații au argumentat că excluderea PSD ar distanța Alianța S&D și Parlamentul Uniunii Europene de un partid politic extrem de controversat, controlat la ora actuală de către persoane care au slăbit normele fundamentale ale oricărei societăți democratice prin introducerea unei legislații criticate atât politic, cât și la nivelul organismelor de specialitate. Aceste modificări au fost impuse de obicei prin procedee care au eludat orice dezbatere, de exemplu ordonanțe de urgență. Excluderea PSD ar fi o reafirmare a valorilor și obiectivelor Alianței S&D”, se mai arată în comunicat.

Petiționarii subliniază că experiența de până acum a arătat că atitudinea pasivă a fracțiunii S&D față de PSD din ultimii ani nu a avut rezultatele scontate.

”Din contră: în timp ce PSD a  realizat controversata “reformă a justiției”, partidul lui Liviu Dragnea a putut folosi prestigiul calității de membru în fracțiunea S&D pentru a crea în fata propriilor alegători iluzia unei legitimări internaționale. De asemenea, prin asocierea PSD cu social-democrația europeană, o parte a electoratului român consideră în mod greșit că există o identitate de valori între PSD și partidele social-democrate europene”, precizează aceștia.

Nu în ultimul rând, mai spun inițiatorii petiției, o excludere a PSD ar semnala că Parlamentul Uniunii Europene, prin intermediul Alianței S&D, susține lupta împotriva corupției în toate statele membre ale Uniunii Europene, în general, și România, în special.

Petiția a fost depusă atât în limba română, cât și în limba germană.



Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...