BREAKING Pfizer confirmă că a pus sechestru pe conturile Romatsa!/Amănunte care dau de gândit
Gigantul farmaceutic Pfizer a obținut recent în instanță belgiană punerea sub sechestru a conturilor Romatsa, compania de stat responsabilă cu serviciile de trafic aerian din România. Această acțiune de forță vine pe fondul unei datorii de 600 de milioane de euro pe care România o are față de Pfizer, pentru doze de vaccin anti-COVID-19 comandate și ulterior anulate în 2021. Decizia companiei ar fi fost declanșată, potrivit unor surse apropiate dosarului, de o pretinsă încălcare a confidențialității negocierilor și de omisiunea furnizării unei liste de medicamente, elemente considerate cruciale pentru soluționarea amiabilă a disputei.
Producătorul de medicamente Pfizer a acționat în instanță în Belgia, obținând blocarea conturilor Romatsa, o măsură ce reflectă tensiunile din negocierile pentru o datorie semnificativă. Datoria, în valoare de 600 de milioane de euro, provine din anul 2021, când România a comandat doze de vaccinuri anti-COVID, dar ulterior a anulat livrările.
Într-un comunicat transmis G4Media.ro, Pfizer România a subliniat importanța respectării angajamentelor contractuale.
Hotărârea instanței belgiene reflectă importanța obligațiilor contractuale care au stat la baza unui răspuns european de succes în timpul pandemiei, construit pe principiul solidarității între statele membre. Pfizer se așteaptă ca statele membre să respecte hotărârea instanței. Nu avem alte comentarii de adaugat în acest moment. Pentru orice solicitări suplimentare referitoare la acest subiect, vă rugăm să contactați echipa internațională de relații cu presa a Pfizer (…).Pfizer România
Cu toate acestea, surse apropiate dosarului au dezvăluit pentru G4Media.ro că decizia fermă a Pfizer ar fi fost o reacție la atitudinea părții române, care ar fi compromis înțelegerea. Două aspecte principale sunt invocate:
- Apariția în spațiul public, în România, a unor informații confidențiale din cadrul negocierilor purtate în aprilie, la Washington.
- Lipsa unei liste oficiale din partea Ministerului Sănătății cu medicamente pe care Pfizer ar fi trebuit să le furnizeze pentru stingerea datoriei, un aspect agreat în SUA.
Ce s-a discutat la Washington?
În luna aprilie, o delegație română formată din Alexandru Rogobete, la acea vreme ministru al Sănătății, și Alexandru Nazare, ministru de Finanțe, a călătorit la Washington pentru a negocia cu reprezentanții Pfizer modalitățile de rambursare a datoriei. Potrivit surselor G4Media.ro, la finalul discuțiilor s-au stabilit două concluzii esențiale: menținerea confidențialității negocierilor și transmiterea de către Rogobete a unei liste cu medicamente și alte necesități ale României, pentru acoperirea datoriei.
Confidențialitatea era vitală pentru Pfizer, deoarece compania derula negocieri similare și cu Polonia, un alt stat care nu a achiziționat toate dozele de vaccin comandate și care datorează peste un miliard de dolari, conform acelorași surse.
Reacția lui Alexandru Rogobete
Contactat de G4Media.ro, actualul deputat Alexandru Rogobete neagă ambele acuzații aduse părții române. În privința încălcării confidențialității, el susține că nu a divulgat informații sensibile, ci a prezentat public doar mandatul de negociere al Guvernului.
Nu pot să vă confirm acest lucru pentru că nu îl cunosc. În ceea ce mă privește, nu a existat nicio încălcare a confidențialității, pentru că nu am spus niciunde ce s-a discutat, am prezentat doar intențiile de negociere conform memorandumului și mandatului aprobat de Guvern. La Washington a fost o discuție de principiu, fără concluzii sau detalii. În urma discuției, urma ca Pfizer să trimită către România o decizie privind viitoare negocieri. Nu știu dacă s-a trimis sau dacă s-a negociat în continuare, întrucât la câteva zile după delegația de la Washington am plecat din Ministerul Sănătății. Punctul central de negociere era oricum cu Ministerul Finanțelor, nu cu Ministerul Sănătății. La Ministerul Finanțelor a existat o listă cu produse farmaceutice din gama Pfizer până să plecăm în Washington, ea a fost concepută de Ministerul Sănătății încă de dinaintea delegației. Nu a existat nicio înțelegere atunci, la discuție, decât că o să revină ei către noi după consultări din cadrul companiei.Alexandru Rogobete
Contrar acuzațiilor, Rogobete a declarat public mandatul de negociere cu Pfizer. Într-o postare din 17 aprilie , imediat după discuțiile din SUA, el a menționat pe Facebook că "propunerea noastră, formulată în baza mandatului primit de la Guvernul României a fost de continuare a negocierilor pentru convertirea sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor cu boli rare". El a adăugat că și Alexandru Nazare a prezentat în spațiul public o versiune similară, concentrată pe discuții de principiu despre introducerea medicamentelor inovatoare.
Lista dispărută
Pe de altă parte, în privința listei de medicamente, sursele G4Media.ro indică faptul că, după demisia lui Alexandru Rogobete și a celorlalți miniștri PSD în aprilie (ca urmare a moțiunii de cenzură), succesorul său interimar la Ministerul Sănătății, Attila Cseke, nu a găsit nicio listă de medicamente necesare României. Practic, ministrul interimar Cseke Attila a fost nevoit să reia de la zero procesul de identificare a acestor nevoi pentru viitoarele negocieri cu Pfizer.
G4Media.ro a încercat să obțină comentarii de la Alexandru Nazare și Attila Cseke, însă aceștia nu au răspuns solicitărilor.
Reacția Romatsa
Săptămâna trecută, după ce informația despre sechestrul pus de Pfizer pe conturile Romatsa a devenit publică, Ilie Bolojan a declarat că Romatsa va depune o contestație în Belgia împotriva procedurii de executare inițiate de Pfizer. El a asigurat că eforturile de soluționare a situației vor continua, dar autoritățile "nu vor putea face comentarii legate de conținutul negocierilor."
Explorează subiectele:
