Burleanu (FRF): Iorgulescu e singurul care a refuzat să facă parte din Comisia de fotbal profesionist, Hagi a acceptat

Burleanu (FRF): Iorgulescu e singurul care a refuzat să facă parte din Comisia de fotbal profesionist, Hagi a acceptat

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, vineri, că dintre cei 13 membri nominalizaţi singurul care a refuzat să facă parte din Comisia pentru fotbal profesionist a FRF este preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, în timp ce proprietarul şi antrenorul grupării FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a acceptat.

"Singura persoană care nu a dorit să facă parte din Comisia pentru fotbal profesionist este domnul Gino Iorgulescu. Gheorghe Hagi face parte din comisie, desigur, e unul dintre patronii care au performat. Ne dorim ca timpul să îi permită să fie prezent. Oricum, nu ne vom întâlni în fiecare săptămână. Avem o regândire a fotbalului de performanţă şi l-am împărţit în fotbal profesionist şi fotbal amator. Şi am întărit aceste două perspective prin două comisii. Acestea se vor reuni de două ori pe an şi vor lua decizii privind subiecte strategice de dezvoltare a fotbalului din România pe care le vor propune mai departe Comitetului Executiv al FRF", a spus Burleanu, prezent, vineri, la seminarul dedicat "Observatorului guvernanţei sportive la nivel naţional", organizat de Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

"Această comisie de fotbal profesionist a fost gândită pentru a crea un spaţiu de dezbatere. E o comisie consultativă, pentru că deciziile se iau la nivel de Comitet Executiv. În acelaşi timp, dacă vrei să iei decizii importante pe ceea ce înseamnă Liga I, atunci ai şi Adunarea Generală a LPF. Astfel încât colegii noştri de la LPF să nu se simtă ofuscaţi că avem această Comisie de fotbal profesionist. Obiectivul este să creăm un spaţiu de dezbatere pentru prima oară în România unde să îi avem implicaţi pe patroni, deţinătorii de drepturi TV şi alţi oameni care pot contribui, fie că e vorba despre reprezentanţi ai unor firme de audit, ai sindicatului fotbaliştilor sau de Rodion Cămătaru, care poate împărtăşi din experienţa lui de fost jucător", a explicat preşedintele FRF.

Întrebat cine a fost nominalizat în locul lui Gino Iorgulescu, Burleanu a răspuns: "Cred că în câteva zile se va răzgândi şi domnul Iorgulescu şi va fi prezent la comisie. E în regulă să ai la această comisie şi un reprezentant al Ligii Profesioniste de Fotbal".

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat la 4 iunie înfiinţarea Comisiei pentru fotbal profesionist nominalizând 13 membri: Răzvan Burleanu (preşedintele FRF), Valeriu Iftime (FC Botoşani), Mihai Rotaru (Club Sportiv U Craiova), Gheorghe Hagi (FC Viitorul), Marian Băgăcean (CFR Cluj), Radu Ienovan (Ripensia Timişoara), Mircea Şai (RCS-RDS), Constantin Mocanu (Pro TV), Ovidiu Ghiman (Telekom), Adrian Tomşa (Clever Media), Cristian Iliescu (BDO), Rodion Cămătaru (fost internaţional român), Emilian Hulubei (AFAN).

Înainte de această hotărâre, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunţa că principiul solidarităţii, prin care 5% din banii încasaţi de Liga I din drepturile TV vor fi cedaţi către cluburile din Liga a II-a şi a III-a, va fi dezbătut în Comisia de fotbal profesionist a FRF şi urmează a fi pus în practică.

Cluburile din Liga I nu sunt de acord cu această hotărâre, LPF anunţând chiar că este posibil să facă plângere penală pentru abuz în serviciu şi delapidare dacă Federaţia Română de Fotbal va aplica principiul solidarităţii.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor:Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…