Bursa zvonurilor. Despre ce se șușotește prin „stratosferă”

Bursa zvonurilor. Despre ce se șușotește prin „stratosferă”. Va fi o vară fierbinte în zona PSD-Dragnea-DNA. Cu multe dezvăluiri de presă pe subiectul averii și al caracatiței din jurul șefului PSD. Care va ajunge în toamnă mai hăituit și mai hulit ca niciun alt lider PSD de la Năstase încoace.

Este zvonită audierea fiului lui Dragnea, lucru care-l scoate din minți pe Flaușat. Dar și audierea unor interpuși pe numele cărora, spun aceleași zvonuri, Dragnea ar deține mai multe clădiri în București. 

În interiorul PSD se discută deja fără perdea despre era post-Dragnea. Iar Tudose ar înclina spre promovarea lui Teodorovici în postura de viitor președinte interimar al PSD. Lucru ce ar urma să se întâmple undeva pe la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Bârfele spun că Tudose s-ar fi dat cocoș pe la Bruxelles. Spunând că el este premier și nimeni altcineva. Mai mult, ar fi spus că dacă în Parlament se încalcă linia roșie pe legislația anticorupție, va da ordonanță de amânare a intrării în vigoare, va face ceva.

În altă ordine de idei, ca să concluzionăm cu subiectul PSD, se pare că șansele ca Dragnea să mai miște în front pe subiectul Guvern sunt aproape nule. Nimeni nu mai concepe un nou circ.

Cel mai stăpân pe situație este, fără dubii, președintele Iohannis. Spre care s-au deschis, în ultimul timp, foarte multele supape care timp de doi ani au stat închise. Însă președintele a ales să nu-și afișeze ostentiv forța de care dispune în acest moment. Și să nu ia din meritele instituțiilor statului meritele pentru ceea ce se va întâmpla.

Despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în PSD vom trata într-un material separat.



populare
astăzi

1 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

2 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România

3 PSD s-a prăbușit? / Partidul foștilor bolșevici ar fi ajuns la 10-12%!

4 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării

5 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…