Burse pentru viitorii campioni: Nadia Comăneci și Ciprian Marica lansează GEN10

Proiectul, derulat cu susținerea Vodafone, își propune să identifice și să ghideze tinerele speranțe din două discipline extrem de populare: fotbalul și gimnastica. În total, 21 de copii vor fi recompensați cu burse și vor parcurge un program intensiv de antrenamente, derulat pe o perioadă de un an, sub îndrumarea unei echipe de specialiști coordonate direct de foștii mari sportivi.

Nadia și Marica au venit alături de copii practicanți ai gimnasticii și fotbalului

Nadia și Marica au venit alături de copii practicanți ai gimnasticii și fotbalului Foto: Marian Burlacu

Mecanismul de selecție este deschis tuturor celor interesați. Înscrierea se face prin trimiterea unei filmări în care copiii își demonstrează abilitățile atletice. Probele video vor fi analizate și notate de către Nadia Comăneci, Ciprian Marica și echipele lor de evaluatori.

Candidații care trec de această etapă preliminară vor ajunge în faza finală, unde vor participa la un eveniment dedicat pentru a-și arăta potențialul în mod direct. La capătul acestei selecții vor fi aleși cei 21 de beneficiari ai burselor GEN10: 10 fete la gimnastică și 11 băieți la fotbal.

Prezenți pe scenă la evenimentul oficial de lansare, alături de tineri practicanți ai ambelor discipline, inițiatorii au evidențiat importanța atragerii celor mici către sport. Nadia Comăneci a subliniat că demersul reprezintă o modalitate de a întoarce o parte din beneficiile pe care performanța le-a adus în propria viață:

„Ne gândeam ce putem să lăsăm mai departe ca moștenire generației următoare. Această colaborare fantastică și această idee cu care au venit sunt ceva unic. GEN10 sper să fie o mișcare care va merge mai departe. Așa cum a fost și 10-le obținut la Montreal pentru 50 de ani. Sperăm ca această mișcare să ducă mai departe 50 de ani și mai mult de atât. Pentru că sportul a făcut foarte mult pentru noi. De aceea suntem aici și le mulțumim celor care se gândesc să creeze o moștenire prin legendele sportului românesc.” — Nadia Comăneci

Explorează subiectele:

Nadia Comăneci Ciprian Marica burse sport


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...