CAB dispune începerea judecării pe fond în dosarul lui Vasile Blaga

Magistrații Curții de Apel București au dispus, miercuri, începerea judecării pe fond în dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență.

Judecătorii au menținut decizia Tribunalului București prin care s-a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA în acest caz.

"În temeiul art. 347 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Blaga Vasile împotriva încheierii din data de 20.02.2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr.1.240/3/2017/a1 al Tribunalului București, Secția I Penală. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă", se arată în minuta deciziei.

Fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

"În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naționale pentru PDL.

Conform documentului, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înțelegere între secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan, în sensul obținerii de bani pentru partid.

"Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să 'cotizeze' pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ștefan Gheorghe (...) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (...) a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică spre diverse societăți indicate. (...) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională — prin licitații trucate — cu firma lui Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor", arată DNA.

DNA Ploiești a decis să îi cerceteze într-un dosar separat pe fostul primar Gheorghe Ștefan și pe omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

3 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 ALERTĂ / Noi informații-bombă din dosarul 10 august, desecretizat de Guvern / Document INTEGRAL

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Grasul ăsta joacă super fotbal!