Capcana geopolitică în care a căzut Israelul. Ce ne spun cele 15 ore de confruntare directă cu Iranul

Confruntarea-fulger de duminică seară scoate la iveală o realitate dură pentru Cabinetul de la Tel Aviv: în timp ce Washingtonul presează pentru un acord de pace cu Teheranul, marja de manevră militară a Israelului în fața axei conduse de Iran devine din ce în ce mai limitată.

Pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, reluarea ostilităților cu Iranul a reprezentat, cel puțin pentru câteva momente, o oportunitate de a demonstra electoratului său intern că este încă capabil să adopte o poziție fermă în fața Casei Albe. Cu toate acestea, încetarea bruscă a focului, după mai puțin de 15 ore de schimburi de lovituri, a lăsat Israelul și pe liderul său într-o poziție ingrată, părând mai dependenți ca niciodată de deciziile președintelui american Donald Trump, scrie The New York Times.

Dacă strategia lui Netanyahu a vizat subminarea negocierilor de pace pe care Trump le curtează intens în relația cu Teheranul, rezultatul a fost un eșec evident. Presiunea rapidă exercitată de Washington asupra ambelor tabere pentru a opri atacurile aeriene a forțat Israelul să abandoneze pregătirile pentru o nouă ripostă.

Noua „ecuație de securitate” din regiune

Această izbucnire violentă riscă să modifice fundamental modul în care actorii regionali își calculează răspunsul la agresiuni, iar noile coordonate nu sunt deloc avantajoase pentru Tel Aviv.

În acest moment, ecuația de descurajare s-a schimbat substanțial. Iranul își poate folosi proxy-ul din Liban, gruparea Hezbollah, pentru a lovi localitățile din nordul Israelului, orice contraatac israelian de amploare împotriva Hezbollah în Liban poate declanșa o replică balistică directă din partea Iranului asupra teritoriului israelian, iar Washingtonul va interveni aproape imediat pentru a limita intensitatea și durata oricărei riposte israeliene împotriva Teheranului.

„Asistăm la o schimbare majoră de paradigmă”, explică Raz Zimmt, directorul programului dedicat Iranului din cadrul Institutului pentru Studii de Securitate Națională (INSS) din Tel Aviv. Potrivit acestuia, regimul de la Teheran acționează cu o încredere sporită, speculând reticența liderului american de a se implica într-un conflict regional extins.

Cronologia unei escaladări controlate

Tensiunile au reizbucnit la doar câteva zile după ce Washingtonul anunțase un nou acord de încetare a focului între Israel și Liban. Hezbollah a respins termenii, iar Israelul a avertizat că va lovi Beirutul dacă teritoriul său va mai fi atacat.

În momentul în care gruparea șiită a lansat rachete duminică, Netanyahu a ordonat bombardarea suburbiei Dahieh, o fortăreață de netăgăduit a Hezbollah din sudul capitalei libaneze. Răspunsul Teheranului a venit la câteva ore distanță, prin lansarea a aproximativ 30 de rachete balistice către Israel, mișcare dublată luni de un atac cu rachetă al rebelilor Houthi din Yemen.

Danny Citrinowicz, analist și fost ofițer în cadrul serviciilor de informații militare israeliene, punctează că ambele tabere încearcă să-și impună propria definiție a descurajării: „Israelul transmite că orice atac asupra orașelor sale înseamnă represalii în Dahieh. De cealaltă parte, Hezbollah și Teheranul replică prin stabilirea unei parități directe între suburbiile Beirutului și metropola Tel Aviv”.

Dilema de la Tel Aviv și interesul Washingtonului

Pe plan politic intern, demonstrația de forță i-a oferit lui Netanyahu un balon de oxigen în fața unei baze electorale tot mai neliniștite, arătând că nu se teme să contrazică directivele venite de la Washington. Relația sa cu Trump trecea deja printr-un moment critic, după o convorbire telefonică tensionată în care liderul de la Casa Albă îl criticase dur.

Totuși, realitatea strategică rămâne neschimbată. Mulți oficiali și analiști israelieni se tem că un eventual acord între SUA și Iran nu va oferi garanții depline împotriva programului nuclear al Teheranului, însă va ridica sancțiunile economice, permițând Republicii Islamice să își finanțeze mult mai eficient rețeaua de proxy din regiune.

„Din păcate pentru planurile Israelului, este evident că Trump are un interes strategic major în obținerea unui acord diplomatic”, subliniază Citrinowicz.

Această dinamică reliefează vulnerabilitatea structurală a strategiei Israelului. Deși parteneriatul militar cu SUA oferă o umbrelă de securitate tehnologică și militară de neegalat, dezavantajul major este că decizia finală privind gestionarea, extinderea sau încheierea ostilităților aparține în totalitate Casei Albe. Atât timp cât Washingtonul refuză o confruntare deschisă cu Iranul, opțiunile ofensive ale Tel Avivului rămân sever limitate, conchide NYT.