Cascada Lolaia din Retezat, de văzut în România. Drum spectaculos prin inima munților

Cascada Lolaia din Retezat, de văzut în România. Drum spectaculos prin inima munților

De peste un secol, valea Pietrele din Retezat (video) este folosită de turiști pentru a ajunge spre locurile cele mai atractive din Munții Retezat, de văzut în România. Drumul prin sălbăticie trece pe lângă cascada Lolaia din Retezat.

Cel mai popular traseu din Parcul Național Retezat urcă din Țara Hațegului spre cabanele Pietrele și Gențiana din Hunedoara, de unde pornesc potecile spre crestele și lacurile glaciare din Retezat.

Este folosit de peste un secol, când la Pietrele (cota 1.480 metri) a fost înființată prima cabană pentru turiști din Retezat.

Cascada Lolaia din Retezat, imagine aeriană. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Drumul pe valea pârâului Pietrele

Vechea așezare a ars într-un incendiu, iar în locul ei, în anul 1936, clubul de turism Touring Club din Deva a construit cabana Pietrele din Retezat , care avea să fie faimoasă în deceniile următoare ca loc de pornire pe cele mai populare trasee montane din Retezat, care duc spre lacurile glaciare și crestele care se înalță la 2.500 de metri altitudine.

De la mijlocul anilor ’30, o suprafață de circa 100 de kilometri pătrați din Munții Retezat a devenit primul parc național din România, iar cei mai mulți dintre turiștii aflați în drumeție urcau ori coborau pe valea pârâului Pietrele din Retezat.

Unul dintre motive era apropierea relativă de gara din satul Ohaba de sub Piatră. Călătoria în Munții Retezat a turiștilor veniţi în judeţul Hunedoara începea odată cu coborârea din tren în satul Ohaba de sub Piatră (comuna Sălaşul de Sus).

Din halta de cale ferată, oaspeţii porneau pe drumul comunal ce traversa satele Sălaşul de Jos, Sălaşul de Sus, Mălăieşti şi Nucşoara, apoi se afunda în sălbăticia pădurii până la refugiul Cârnic. Cei mai norocoşi erau luaţi în căruţele localnicilor care aşteptau la tren.

Călători în Retezat, în anii '60

„La vremea aceea, în anii ’60, pe rute secundare - drumuri comunale, uneori şi judeţene - nu exista nici un mijloc de transport în comun. Pe cei aproape 20 de kilometri până la Poiana Cârnic, de unde începea urcuşul spre cabana Pietrele, nu exista niciun mijloc de transport. Pietrele îi îngrozeau pe însoţitorii noştri mai puţin umblaţi pe munte, aşa că am angajat un localnic care aştepta, cu o căruţă, să facă şi el un mic business (cuvânt necunoscut atunci) din care îi ieşea un mic profit, important pentru el şi apreciat ca modest de noi”, relata fotograful Viorel Simionescu.

Cu timpul, gara din satul Ohaba de sub Piatră, aflată pe magistrala Simeria – Petroșani, a fost folosită tot mai rar de către iubitorii muntelui. În schimb, drumurile din zonă au fost modernizate, iar asfaltul ajunge până în apropiere de popasul Cârnic, de la intrarea în Parcul Național Retezat.

Călătoria pe valea pârâului Pietrele din Retezat poate începe din Hațeg, pe Drumul Național 66, până în satul Ohaba de sub Piatră, aflat la mai puțin de zece kilometri de oraș.

De aici, un drum județean de 15 kilometri traversează satele Sălașu de Jos, Sălașu de Sus, Mălăiești și Nucșoara și urcă spre popasul Cârnic, aflat la intrarea în rezervație. Aici, călătorii trebuie să îşi lase maşinile în parcare şi pot continua excursia pe jos, pe un drum forestier, spre cabanele Pietrele şi Genţiana, prima aflată la o oră și jumătate, a doua la circa două ore și jumătate de mers pe jos.

În Parcul Național Retezat, valea pârâului Pietrele oferă o priveliște spectaculoasă. Apele limpezi care se strecoară printre stânci și bolovani uriași, rămășițe ale unor foști ghețari, au făcut faimos pârâul care până la vărsarea în râul Strei poartă mai multe nume (Stânișoara, Pietrele, Nucșoara, Sibișel).

Puritatea apelor din Retezat este apreciată și a făcut ca apele râului Bărbat, care curg printr-o vale apropiată de valea pârâului Pietrele din Retezat, să fie captate pentru a fi folosite la alimentarea cu apă a Hunedoarei.

Cascada Lolaia din Retezat

Cel mai spectaculos loc de pe traseul spre cabanele Pietrele și gențiana este Cascada Lolaia din Retezat.

Pârâul Pietrele, care o formează, culege izvoarele a patru mari foști ghețari: Stânișoara, Pietrele, Valea Rea și Galeșul.

„Apa lor, adunată în patul ros de piatră, taie un defileu terminat la circa 1.000 de metri altitudine, cu un prag de 15 metri peste care apa se rupe în două fâșii cu zgomot de tunet. Mai jos cu 200 – 300 de metri de cascadă, apa Pietrelor se unește cu apa Chiagul, descinsă tot din cascadă, dând astfel naștere râului Nucșoara”, informa geograful Nae Popescu, în volumul „Munții Retezat” (1973).

Cascada Lolaia din Retezat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Cascada Lolaia din Retezat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Legenda cascadei Lolaia spune că, demult, la sfârşitul unei veri, o frumoasă ciobăniţă cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucşoara.

Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriaşă şi înfricoşătoare s-a abătut asupra turmei şi, cu mare lăcomie, a mâncat oile. Pe loc, de frică, cosiţele aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Cele două şuvoaie argintii şi înspumate ale Cascadei Lolaia amintesc de cosiţele ciobăniţei.

Mai sus de cascada Lolaia din Retezat, lucrările hidrografice derulate în anii ´70 au afectat înfățișarea sălbatică a pârâului Pietrele (Nucșoara). O conductă metalică îl traversează, captând apele mai multor pâraie, pentru a le transporta, prin munți, spre Lacul de acumulare Gura Apelor.

Apeductul face parte din Aducţiunea subterană Râu Bărbat - Gura Apelor, de peste 30 de kilometri, care captează apele a 12 pârâuri: Lănciţ, Afluent Râu Bărbat, Râu Bărbat, Râu Alb, Paroşul Mic, Paroş, Pârâul lui Beguț, Obârşia Nucşoarei, Nucşoara, Ciurila, Afluent Râuşor și Râuşor. În apropiere, un alt stăvilar și mai multe construcții de beton au fost realizate în albia râului pentru același proiect hidrografic din Retezat.

Construcțiile hidrotehnice de pe valea pârâului Pietrele par să se piardă în mare întindere a pădurilor din Retezat, împodobită în culorile toamnei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?