Cazul morților la Spitalul „Sf. Pantelimon”: Trei angajați au fost audiați, procurorii au ridicat documente medicale

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat vineri, 12 aprilie, printr-un comunicat de presă că până la acest moment au fost audiați trei angajați ai unității spitalicești, iar procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracțiunea de omor.

17 persoane au murit  în perioada 4-7 aprilie la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Foto: Arhivă

17 persoane au murit în perioada 4-7 aprilie la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Foto: Arhivă

Amintim că la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Capitală au murit în decurs de trei zile 17 persoane spitalizate pe Secția de Terapie Intensivă.

La data de 11.04.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost sesizat de către un angajat al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București cu privire la faptul că, în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (A.T.I.) a spitalului ar fi decedat cca. 20 de pacienți, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmițător utilizat pentru creșterea sau menținerea tensiunii arteriale.

Procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracțiunea de omor și au administrat mai multe mijloace de probă în cauză.

În data de 11 aprilie 2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiști din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri s-au deplasat la Secția A.T.I. și au efectuat o cercetare la fața locului, solicitând totodată predarea mai multor înscrisuri relevante, care din cauza volumului nu au putut fi predate pe loc”, se arată în comunicatul de presă cu pricina.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul București anunță că în perioada următoare vor mai fi audiate și alte persoane.

În cursul zilei de 12 aprilie 2024 au fost audiați trei martori – angajați ai spitalului, fiind totodată obținute documentele medicale referitoare la toți pacienții decedați în cadrul Secției A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienți), precum și alte înscrisuri.

În perioada următoare vor fi examinate documentele obținute și vor fi audiați alți martori, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri”, se mai precizează în comunicat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

4 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă