CCR: Punctele de vedere pe sesizarea privind desemnarea premierului - până pe 14 februarie

CCR: Punctele de vedere pe sesizarea privind desemnarea premierului - până pe 14 februarie

Curtea Constituţională a stabilit ca până pe 14 februarie părţile să îşi exprime punctele de vedere referitoare la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională privind desemnarea premierului, formulată de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, au anunţat, marţi, oficiali ai CCR.

Conform aceloraşi surse, termenul privind şedinţa de judecată va fi stabilit ulterior, potrivit prevederilor legale.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, că s-a luat decizia sesizării CCR privind un posibil conflict juridic de natură constituţională, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de prim-ministru.

În sesizare se afirmă că preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, pentru că forul legislativ tocmai i-a retras încrederea acestuia prin moţiune de cenzură.

În document se mai arată că desemnarea lui Orban la funcţia de prim-ministru a fost făcută "cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a principiilor sau dispoziţiilor constituţionale". În acest sens, au fost încălcate: "principiul colaborării loiale între instituţiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); obligaţia constituţională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I; obligaţia constituţională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a".

"Odată cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, semnalăm că este necesar, totodată, a se stabili conduita la care autorităţile publice implicate trebuie să se conformeze pentru a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale", se mai menţionează în sesizare. AGERPRES/(A - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...