CCR: Sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul articolului 35 Cod penal - neconstituțională

CCR a admis, marți, excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva dispozițiilor articolului 35 alineatul 1 din Codul penal și a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" este neconstituțională.

"Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 35 alineatul 1 din Codul penal potrivit căruia: 'Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni'", se arată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor articolului 35 alineatul 1 din Codul penal este neconstituțională.

"În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că sintagma 'și împotriva aceluiași subiect pasiv' din cuprinsul dispozițiilor articolului 35 alineatul 1 din Codul penal, care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor articolului 16 alineatul 1 din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări", se arată în comunicat.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Arad — Secția penală.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării