Ce trebuie să faci pentru a trăi mai mult. O expertă explică cum poți bloca îmbătrânirea rapidă

Ce trebuie să faci pentru a trăi mai mult. O expertă explică cum poți bloca îmbătrânirea rapidă

O cercetătoare în domeniul longevității și psihiatru spune că, din experiența ei, stresul toxic poate să ne uzeze celulele prematur și să crească riscul de obezitate, boli de inimă, demență și depresie. Totuși, pe termen scurt, stresul nu este la fel de rău.

Mișcarea este cheia longevității FOTO Shutterstock

Pe termen scurt, spune ea, stresul ne pregătește mintea și corpul pentru ceea ce trebuie să facem în momentul respectiv. Stresul cronic, însă, este mai extrem și mai consecvent - și are efecte toxice asupra organismului.

Pentru a-mi împiedica organismul să îmbătrânească rapid și să ajungă la o stare cronică, folosesc o tehnică numită <stres fitness>”, spune Elissa Epel, psiholog în domeniul sănătății și cercetător în domeniul longevității. Este profesor la Universitatea California din San Francisco și director al Centrului de Îmbătrânire, Metabolism și Emoții al UCSF.

Stress fitness este o modalitate de a antrena organismul cu scurte „explozii de stres”. Studiile arată că acesta poate îmbunătăți sănătatea și durata de viață regenerativă a celulelor, în loc să le uzeze încet.

Comparați consumul de cafea pe toată durata unei zile, cu savurarea unei singure doze de espresso. Prima variantă nu este atât de bună pentru sănătate și probabil că ne va face să ne simțim neliniștiți și agitați; cea de-a doua vine cu beneficii pentru îmbunătățirea dispoziției și a sănătății”, mai explică cercetătoarea, conform CNBC .

Situația stresulului este la fel. Nu vrei să fii stresat întreaga zi, dar ai putea dori să iei „doze” scurte și intense de stres, care vor iniția procesul de recuperare a organismului și îl vor antrena să fie mai rezistent la stresul viitor.

Cum să practici fitness-ul împotriva stresului

Cercetătoarea recomandă una din două variante de „fitness”, la alegere, care se practică dimineața, de câteva ori pe săptămână.

1. Antrenamentul în intervale de intensitate ridicată (HIIT)

Efectuați o rundă de antrenament în intervale de intensitate ridicată, care durează aproximativ șapte minute. Puteți alege câte doriți din lista de mai jos, dar păstrați-o simplă pentru început:

-Genuflexiuni

-Planșa

-Planșa laterală

-Jumping jacks (săritură cu brațele și picioarele desfăcute și revenire în poziția inițială)

-Alergare cu genunchii la piept (pe loc)

-Sărit coarda

-Cățărare

-Săritură înaltă din poziția cu un genunchi jos și revenire în poziția inițială cu celălalt genunchi

-Sărituri

-Burpees (flotări cu săritură)

image

Efectuați fiecare exercițiu timp de 30 de secunde, urmate de 10 secunde de odihnă. Repetați până când se termină cele șapte minute. Găsiți limita de intensitate și viteza în care simțiți un oarecare disconfort sau dificultate. Întâmpinați disconfortul și dificultatea ca parte a experienței - nu luptați împotriva lor.

Dacă nu ați mai fost activ de ceva timp, începeți cu ceva accesibil, cum ar fi mersul pe jos lent spre vioi.

Dușul cu apă rece, cat un exercițiu fizic

2. Faceți un duș cu apă rece

Studiile au descoperit că efectuarea unui duș rapid, rece, poate diminua inflamația, crește longevitatea și vă poate îmbunătăți metabolismul.

La sfârșitul unui duș cald, rotiți robinetul la apă rece. Încercați să stați sub jet timp de 15-30 de secunde, până la un minut. Împingeți-vă la limită în același mod în care ați face exerciții fizice, apoi relaxați-vă în el.

Pentru a construi rezistența, potriviți șocul răspunsului la stres cu o minte relaxată cât mai mult posibil. Expunerea la frig activează stresul pozitiv, la fel și expunerea la căldură, în circumstanțele potrivite.

Deși este nevoie de mai multe cercetări, unele studii au găsit legături între băile în saună și riscurile mai mici de probleme cardiovasculare și inflamații.

Ritmul cardiac crește în timpul utilizării saunei, ca și cum ați face exerciții fizice moderate. Dacă aveți acces la o saună acasă sau în sala de sport, încercați să stați în ea timp de 30 de minute.

Dar nu uitați să vă consultați mai întâi medicul dacă aveți probleme grave de sănătate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...