Cea mai mare porcărie dată în vileag de Bolojan: RA-APPS a închiriat o clădire de pe șoseaua Kiseleff unui privat care a reînchiriat-o unei bănci de stat cu zecii de mii de euro lunar

“Nesimțirea e mare în multe locuri”, a reacționat vineri premierul Ilie Bolojan, după ce a relatat, într-o conferință de presă la Guvern, cazul unei clădiri a RA-APPS care a fost închiriată la “un privat” pentru a fi ulterior reînchiriată “cu câteva zeci de mii de euro lunar, de mulți ani”, unei bănci de stat.

“Vă dau un exemplu de zilele astea, pe șoseaua Kiseleff există o clădire frumoasă a RA-APPS unde funcționează o bancă de stat.

Credeți că banca de stat a închiriat sediul de la RA-APPS? Nu. RA-APPS a închiriat unui privat și privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulți a închiriat-o unei bănci de stat”, a spus Bolojan, în prima sa conferință de presă la Palatul Victoria în calitate de prim ministru.

Acesta a precizat că l-a întrebat pe directorul băncii de stat, căreia nu i-a dat numele (n.r. pe Șoseaua Kiseleff se află un sediu al Eximbank), dacă a încercat vreodată să propună RA-APPS să plătească chiria direct la regie:

  • “Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RA-APPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat: Totuși, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-ați interesat de ce plătiți unui intermediar sume exorbitante lună de lună? Ați făcut vreo adresă la RA-APPS să-i spui – dragă regie a statului, o bancă a statului vrea să-ți plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunți când se încheie contractul privatului?”
  • “Cred că e loc de bine de peste tot. Înmulțiți 60.000 – ’70.000 de euro cu 12 luni cu x ani. Dar nesimțirea e mare în multe locuri, să știți”, a comentat primul ministru.

În opinia sa, decât să “ții un patrimoniu care este subvalorificat, mai bine îl vinzi prin licitații publice”.

“Asta mi-a sărit în ochi și am zis că totuși, dacă nu vede nimeni asta din avion măcar să-l întreb pe acel director de bancă”, a mai spus Ilie Bolojan.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan