Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate

Sute de castele și conace ridicate în secolele trecute împodobesc orașele și satele din România, iar multe dintre ele au inspirat legende stranii despre ființele supranaturale care le-ar fi ocupat în trecut ori despre evenimentele neobișnuite care ar fi avut loc între zidurile lor.

România are sute de castele și cetăți, iar multe dintre ele au fost privite, de-a lungul timpului, ca locuri înfiorătoare, datorită legendelor lor, dar și fenomenelor stranii pe care localnicii și turiștii susțin că le-au observat aici.

Unele, cum sunt Castelul Nalați-Fay sau Castelul din Uioara, au ajuns în pragul ruinării și păstrează o atmosferă misterioasă. Cetatea Colț, numită și „Castelul din Carpați”, s-a conservat ca ruină medievală, dar ar fi fost sursa de inspirație pentru Jules Verne în povestea sa stranie despre fenomene paranormale petrecute aici.

Castelul Corvinilor și Castelul Bran și-au legat cele mai ciudate legende de prințul vampir Dracula, în timp ce Castelul Martinuzzi a devenit faimos prin istoria lui plină de evenimente sângeroase.

Castelul Nalați-Fay, ascunzătoarea haiducului Față Neagră

Vechi de peste două secole și abandonat din anii ’90, castelul Nalați-Fay din Hațeg, județul Hunedoara, a aparținut în trecut mai multor familii nobiliare din Transilvania. Printre cei care l-au stăpânit s-ar fi aflat și „Față Neagră”, haiducul legendar care a inspirat unul dintre cele mai controversate romane publicate în secolul al XIX-lea în Imperiul Austro-Ungar.

Cel care avea să fie numit Față Neagră a fost un personaj real, născut în Țara Hațegului. În secolul al XIX-lea, baronul Vasile (László) Nopcsa (1794–1884) a devenit eroul folclorului local și al unui roman celebru în epocă, „Sărmanii bogați”, publicat în 1860 de scriitorul Jókai Mór. Autorul volumului spunea povestea unui conte extrem de bogat, cu trăsături asemănătoare lui Nopcsa, care conducea în secret o bandă de tâlhari ascunsă la poalele Munților Apuseni, în ținutul Zarandului.

„Seara, după ce se despărțea de soția sa, se retrăgea în apartamentele sale și, îmbrăcând alte haine, își punea o mască neagră pe față, după care ieșea din castel printr-un tunel subteran ce pornea din pivnița castelului”, arăta ziarul „Dimineața”, în 1928.

În acea vreme, numeroase cete de haiduci trăiau în pădurile întinse ale Apusenilor și ale Munților Poiana Ruscă, tulburând deseori liniștea satelor din văi. Potrivit legendelor locale, banda condusă de Față Neagră ieșea în calea transporturilor cu aur trimise din minele Apusenilor spre Viena. Metalul prețios ar fi fost topit într-o peșteră și transformat în monede. În unele relatări, Față Neagră era descris ca un personaj crud și temut, iar în altele ca un haiduc care îi jefuia pe bogați pentru a-i ajuta pe săraci.

Legendele care au înconjurat familia Nopcsa au contribuit la aura misterioasă a castelului Nalați-Fay. Naționalizat în timpul regimului comunist și transformat în orfelinat, monumentul a fost abandonat după anii ’90 și a ajuns treptat în ruină. Acoperișul s-a prăbușit, iar mobilierul și instalațiile au fost jefuite și distruse. Unii localnici cred însă în poveștile tunelurilor secrete care pornesc din subsolurile sale și în poveștile despre bogățiile ascunse aici de Față Neagră. De altfel, în vecinătatea castelului a fost descoperit un tezaur prețios de monede și obiecte de argint din secolele trecute.

Castelul bântuit de pe malul Mureșului

Satul Uioara de Sus, parte a orașului Ocna Mureș din județul Alba, păstrează ruinele unui alt castel înconjurat de mistere. Castelul Teleki a fost ridicat în secolul al XIX-lea pe ruinele unei fortificații medievale, construite pentru apărarea exploatărilor de sare din vecinătate. În Antichitate, zona era cunoscută sub numele de Salinae.

În trecut, Mureșul trecea mai aproape de castel, pe o albie veche, care a provocat de-a lungul timpului și probleme exploatărilor miniere. În iulie 1913, râul a rupt digul de apărare și a inundat complet mina de sare „Regele Ferdinand”. Pentru a preveni noi revărsări, administrația salinelor a construit în anii următori un dig lung de aproximativ 600 de metri sub castelul contelui Teleki, închizând vechea albie.

În secolul XX, castelul de pe dealul Uioara se înălța deasupra fostei mari Uzine de Produse Sodice Ocna Mureș (UPSOM), înființată de o companie belgiană în 1896 și închisă definitiv în 2010, după mai bine de un secol de activitate.

Castelul din Uioara, vechiul nume al orașului Ocna Mureș, a avut o soartă asemănătoare cu cea a castelului Nalați-Fay. După naționalizare, a fost folosit ca școală pentru pregătirea viitorilor muncitori ai combinatului chimic. Din anii ’90, a fost abandonat și a rămas prins într-un litigiu prelungit.

Mai multe legende au circulat pe seama lui, alimentate de imaginația localnicilor, dar și de întâmplări din trecut. Una dintre ele vorbește despre o fantomă care ar fi bântuit beciul castelului, unde erau păstrate butoaiele cu vin.

Potrivit legendei, în timpul războiului, mai mulți soldați sovietici ar fi intrat în pivniță, s-ar fi îmbătat și ar fi tras cu armele în butoaiele pline. Mii de litri de vin s-ar fi revărsat în subsol, iar soldații și-ar fi găsit sfârșitul acolo. Oamenii din sat au pus moartea lor pe seama fantomei din beci.

Alte povești despre castel au fost promovate de propaganda stalinistă de la începutul anilor ’50, care descria viața aristocraților în tonuri întunecate și acuza presupusele abuzuri ale foștilor proprietari.

„Din cele trei turnuri ale castelului său de la Uioara de Sus, contele Teleky Ádám urmărea cu binoclul cum trudesc țăranii lui pe moșiile de la Cistei, Vereșmort, Războieni și Uioara: 2.400 de hectare de pământ, păduri și vii. Și nu se putea mărita o fată din «împărăția» lui Teleky până nu era «vămuită» de stăpân. La Vereșmort, Războieni, Cistei și Uioara, dreptul medieval «al primei nopți» îl avea numai contele. În castelul desfrânatului de la Uioara de Sus funcționează astăzi școala profesională de ucenici și maiștri de pe lângă Uzinele de Produse Sodice din Ocna Mureșului, până nu demult proprietate belgiană”, informa ziarul „Scânteia”, în 1956.

În prezent, mai multe porțiuni din acoperișul castelului, dar și din podurile și zidurile sale sunt prăbușite, iar clădirea este în pericol de dărâmare.

Castelul Martinuzzi, locul unui sângeros asasinat

Aflat pe malul Mureșului, în apropiere de Alba Iulia, castelul Martinuzzi din Vințu de Jos păstrează și el urmele unei istorii tulburătoare. Ruinele sale amintesc de epoca în care edificiul era una dintre cele mai impunătoare reședințe nobiliare din Transilvania și de destinul tragic al celui care i-a dat numele: Gheorghe Martinuzzi, cardinal și guvernator al principatului.

Secretele întunecate ale Castelului Martinuzzi. Sfârșitul tragic al cardinalului care l-a stăpânit și blestemul comorilor ascunse

Castelul a fost amenajat într-o fostă mănăstire dominicană și a ajuns în proprietatea lui Gheorghe Martinuzzi, călugăr devenit guvernator al Transilvaniei și cardinal. Într-o perioadă în care regiunea era disputată de Habsburgi și Imperiul Otoman, acesta încerca să mențină un echilibru fragil între cele două mari puteri. În decembrie 1551, cardinalul a fost asasinat chiar în reședința sa de mercenarii aflați în slujba regelui Ferdinand I de Habsburg.

În dimineața de 17 decembrie 1551, soldații au blocat intrările castelului, iar câțiva ofițeri au pătruns în încăperea unde Martinuzzi își rostea rugăciunea. Cardinalul a fost atacat cu pumnale și săbii, apoi împușcat. Potrivit relatărilor vremii, trupul său a rămas ascuns mai multe zile înainte de a fi înmormântat în Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.

Moartea lui Martinuzzi a dat naștere unor legende. Se spunea că mercenarii urmăreau și averea sa fabuloasă, formată din zeci de mii de galbeni și din obiecte de aur provenite din tezaure antice.

O parte din comoară ar fi fost găsită în castelul de la Vințu de Jos, însă localnicii au continuat să creadă că alte bogății au rămas ascunse în încăperile sau în subteranele sale. Printre piesele despre care au scris cronicarii s-ar fi aflat monede antice și un obiect din aur asemănător unui șarpe, posibil o brățară dacică spiralică. Comoara ar fi provenit dintr-un tezaur descoperit în apropierea râului Strei și confiscat, cel puțin în parte, de Martinuzzi.

Castelul a rămas legat și de alte episoade întunecate. La sfârșitul secolului al XVI-lea, aici a fost întemnițat și a murit otrăvit Aron-Vodă „cel Cumplit”, iar în secolul următor a fost închis mitropolitul Sava Brancovici.

Devastat de turci în 1658 și afectat de un incendiu în 1792, castelul a intrat treptat în ruină. În secolul XX, unele încăperi au fost folosite ca depozite de fructe, paie, cherestea sau mobilă. Abandonat și degradat, edificiul continuă să impresioneze prin zidurile sale masive și prin poveștile despre cardinalul ucis, temnițele ascunse și comorile pierdute.

Castelul Corvinilor și legenda lui Dracula

Castelul Corvinilor din Hunedoara a păstrat de-a lungul timpului numeroase legende. Una dintre cele mai cunoscute este legată de Dracula, personajul care continuă să fascineze turiștii români și străini.

Legendele locale spun că Vlad Țepeș, voievodul muntean cunoscut în lume mai ales sub numele de Dracula, ar fi fost întemnițat în Castelul Corvinilor timp de șapte ani, în vremea regelui Matia Corvin. Potrivit poveștii, locul detenției sale ar fi fost un beci aflat sub Sala Cavalerilor, accesibil printr-o trapă și vizibil și în prezent.

„Cei mai mulți dintre sătenii din zona Transilvaniei nu știu nimic despre Dracula. Dar localnicii din Hunedoara își amintesc poveștile pe care bătrânii lor le șopteau despre un spirit vampir numit Dracula, care nu putea fi omorât decât dacă îi era înfipt un par ascuțit în inimă”, relata jurnalista americană Aline Mosby, după o vizită la castel în anii ’60.

Valea Mureșului, drumul castelelor nobiliare uitate. Aproape 100 de palate și conace vechi, înșirate pe malurile râului

Istoricii arată că Vlad Țepeș a fost, într-adevăr, prizonierul regelui Matia Corvin, însă a fost ținut în arest mai ales la Vișegrad și la Pesta, nu la Hunedoara. Legenda a prins însă rădăcini puternice la Castelul Corvinilor, inspirată și de mărturii vechi despre cruzimea atribuită voievodului.

„Nici în temniță Dracula nu și-a lăsat obiceiul său cel rău, drept care vâna șoareci și punea să i se cumpere păsări la târg, pe aceste animale satisfăcându-și pofta de a chinui”, scriau autorii versiunii slave a „Povestirii despre Dracula voievod”.

În jurul acestei legende s-au adunat și alte povești întunecate ale castelului: despre sala de tortură, despre prizonieri, despre călăi și despre fantomele celor care ar fi murit între zidurile lui.

Cetatea Colț, ruina medievală care ar fi inspirat „Castelul din Carpați”

Aflată la poalele Retezatului, la intrarea în defileul Râușorului, cetatea medievală Colț se ridică pe o stâncă abruptă, deasupra pădurilor. Fortăreața a fost construită în secolul al XIV-lea de nobilii familiei Cândea și ar fi fost folosită în trecut ca loc de refugiu în munți.

Abandonată de peste două secole, cetatea ruinată ar fi inspirat romanul „Castelul din Carpați”, publicat de Jules Verne la sfârșitul secolului al XIX-lea. Scriitorul francez descria o fortăreață izolată, înconjurată de teamă și superstiții, pe care localnicii o priveau cu neliniște.

„Deși Castelul din Carpați era mai bine păstrat decât dădea impresia, o spaimă molipsitoare, sporită de puterea superstițiilor de prin partea locului, îl apăra nu mai puțin decât o puteau face, odinioară, pivele, săcălușele, bombardelele, bolimezele și celelalte piese de artilerie din secolele trecute”, scria Jules Verne.

În jurul cetății, potecile înaintează prin pădure și urcă pe marginea prăpastiilor. Mai sus, terenul devine tot mai neospitalier, iar stâncile uriașe ies dintre copaci asemenea unor colți de piatră. Pe crestele înguste care mărginesc defileurile Retezatului nu au fost clădite așezări sau drumuri, iar pădurile au rămas aproape neatinse. La orizont se înfățișează, în cea mai mare parte a anului, crestele înzăpezite ale Retezatului.