China a dezvoltat un avion hipersonic care va parcurge distanţa între Beijing şi New York în două ore

O echipă de cercetători chinezi a proiectat un avion ultrarapid care va parcurge distanţa între Beijing şi New York în două ore. Aparatul, care va zbura cu o viteză de peste 6.000 de km/h, va putea transporta zeci de persoane şi tone de încărcătură, relatează joi EFE.

"Va avea nevoie de două două ore pentru a parcurge distanţa între Beijing şi New York la o viteză supersonică", a explicat echipa condusă de Cui Kai de la Academia de Ştiinţe din China într-un articol ştiinţific preluat de ziarul South China Morning Post.

În prezent, un avion de pasageri are nevoie de aproximativ 14 ore pentru a parcurge cei 11.000 de kilometri care separă cele două metropole.

Denumit I-plane, aparatul este un biplan similar celor utilizate în Primul Război Mondial, cu scopul de a transporta o încărcătură mai mare decât o pot face avioanele hipersonice, care au o formă aerodinamică şi aripi delta, au precizat cercetătorii.

Echipa a testat avionul, în versiune redusă, într-un tunel de vânt care a fost utilizat şi pentru a realiza evaluări aerodinamice ale ultimelor prototipuri de arme hipersonice chineze. Testul a constat în lansarea aparatului la o viteză de şapte ori mai mare decât cea a sunetului - 1.235 km/h - şi, "în mod surprinzător", au constatat că funcţionează corect.

Ţări precum China şi SUA dezvoltă arme hipersonice, precum vehiculele supersonice care le permite să penetreze cu o oarecare uşurinţă un sistem de apărare antirachetă străin.

Vehiculele hipersonice la care se lucrează în prezent se află în fază experimentală, în faţa marilor provocări tehnologice care există şi deocamdată niciunul dintre ele nu poate transporta pasageri. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

4 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

5 AUDIO Georgescu a recunoscut întâlnirea / Fugarul Sebastian Ghiță a spus într-o înregistrarea audio că „voievodul” l-a vizitat la Belgrad în 2021 pentru…