China susține că nu va trimite Rusiei: „Nu vom turna gaz peste foc”

China susține că nu va trimite Rusiei: „Nu vom turna gaz peste foc”

Guvernul chinez a declarat că nu va furniza arme Rusiei nici acum, nici în viitor. Declarația vine după ce un înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate a menționat dificultatea Europei de a avea încredere în China, în lipsa unei soluții politice la criza ucraineană.

Ministrul de Externe al Germaniei a mers în China FOTO EPA-EFE

Noi nu furnizăm şi nu vom furniza arme părţilor aflate în conflict”, a declarat ministrul de externe chinez Qin Gang după aproape două ore de discuţii purtate cu omologul său german de externe, Annalena Baerbock, la Beijing.

El a spus că exportul produselor cu dublă utilizare, atât în scopuri civile, cât şi militare este controlat prin lege.

Rolul Chinei în Ucraina este de a promova reconcilierea şi negocierile de pace, a declarat Qin Gang, adăugând că „nu vom turna gaz peste foc”, conform traducerii oficiale a remarcilor sale, scrie Agerpres.

Încurajări pentru încheierea războiului

Comentariile ministrului chinez intervin după ce şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, care se află într-o vizită la Beijing, a îndemnat China să-l încurajeze mai hotărât pe preşedintele rus Vladimir Putin să pună capăt războiului declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei.

Ea a spus că vizita liderului chinez Xi Jinping la Moscova a arătat că nicio altă ţară nu are mai multă influenţă asupra Rusiei decât China.

Decizia cu privire la modul în care utilizează această influenţă afectează în mod direct interesele fundamentale ale Europei”, a spus Baerbock.

La fel cum China s-a angajat cu succes în reconcilierea paşnică între Iran şi Arabia Saudită, există speranţa că ea va încuraja Rusia să pună capăt, în sfârşit, agresiunii sale în Ucraina şi să se angajeze în rezolvarea paşnică a conflictului, a spus ea.

China, responsabilitate specială

China, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, are, de asemenea, o responsabilitate specială în acest sens, a declarat Baerbock.

Ea a felicitat Beijingul pentru că şi-a manifestat angajamentul de a găsi o soluţie, făcând referire la un document în care China îşi exprimă poziţia în 12 puncte, dar care a fost criticat în Occident.

Trebuie să spun sincer că mă întreb de ce poziţionarea chineză de până acum nu include şi solicitarea către Rusia agresoare de a opri războiul. Ştim cu toţii că preşedintele Putin ar avea oportunitatea de a face acest lucru în orice moment”, a declarat Baerbock.

Ea a spus că este la fel de crucial „să nu permitem livrări de arme către Rusia, care să prelungească şi mai mult această agresiune şi, de asemenea, şi să nu se permită ca bunurile cu dublă utilizare - civilă şi militară - să fie folosite pentru război.”

Qin Gang: „Taiwanul este parte a Chinei”

După întâlnirea cu Baerbock, omologul său chinez Qin Gang a declarat presei că Taiwanul este parte a Chinei şi aceasta „nu va permite nicio intervenţie din exterior”.

Dacă alte state „respectă cu adevărat” principiul „o singură Chină”, ar trebui să respingă activităţile separatiste din Taiwan. „Rădăcina originară a problemelor” provine din aspiraţiile de independenţă ale insulei. China „nu va renunţa la niciun centimetru pătrat din teritoriul” său, a spus el.

Baerbock şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la tensiunile din jurul Taiwanului şi a avertizat că orice destabilizare ar avea consecinţe majore. Ea a menţionat că 50% din comerţul global trece prin strâmtoarea Taiwan.

Unda de şoc a acestei crize economice” ar urma să lovească şi China, a spus şefa diplomaţiei germane, adăugând că o escaladare militară în jurul Taiwanului ar fi un „scenariu de groază” pentru întreaga lume.

Conflictele trebuie rezolvate doar pe cale paşnică”, a spus Baerbock, reiterând politica Germaniei privind recunoaşterea unei „singure Chine”, potrivit căreia Beijingul este recunoscut ca fiind singurul guvern legitim al Chinei şi că Berlinul nu întreţine relaţii diplomatice cu Taiwanul.

Beijingul insistă că Taiwanul, o democraţie autoguvernată, face parte din teritoriul său, chiar dacă insula are un guvern independent din 1949.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro