CIFRE COLOSALE. Ce salarii au, de fapt, Putin, Obama şi Merkel

CIFRE COLOSALE. Ce salarii au, de fapt, Putin, Obama şi Merkel

"Sincer, nici nu ştiu ce salariu am. Ei mi-l dau şi eu îl pun într-un cont", le spunea Vladimir Putin unor reporteri la sfârşitul anului trecut.

Business Insider: Cât câştigă liderii celor mai puternice ţări din lume - INFOGRAFIC (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Pornind de la afirmaţia liderului rus, CNN şi Business Insider au comparat salariile liderilor celor mai puternice ţări din lume.

Pe primul loc se situează preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, cu un salariu de 400.000 de dolari. Salariul prezidenţial s-a dublat când a devenit preşedinte George W. Bush, în anul 2001.

Angela Merkel ocupă locul al treilea, cu 234.400, salariul cancelarului german fiind mărit în luna martie a acestui an cu 2.2%, potrivit unor documente guvernamentale.

Francois Hollande, preşedintele Franţei, ar fi ocupat o poziţie mai înaltă în acest clasament dacă salariul nu i-ar fi fost redus în 2012 cu 30%. Fără reducere, Hollande ar fi avut un salariu de 274.552 de dolari, lucru care l-ar fi dus pe locul doi în clasament, după Obama.

Vladimir Putin s-a clasat pe locul 9, cu 136.000 de dolari, în timp ce preşedintele Chinei, XI Jinping, ar ocupa ultimul loc, cu 22.000 de dolari, sumă la care a ajuns după mărirea de 60% de la începutul anului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

4 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

5 Au fost publicate poze cu Trump înconjurat de femei, dar și prezervative cu chipul său, din controversatul dosar Epstein