Cinci arestări după atacul cu un cuțit în Finlanda

Cinci arestări după atacul cu un cuțit în Finlanda

Poliția finlandeză a anunțat sâmbătă că a arestat cinci persoane în cursul unei percheziții efectuate într-un apartament din Turku în cursul nopții, în cadrul anchetei asupra atacului cu un cuțit în care au fost ucise două persoane vineri, relatează AFP.

Poliția l-a arestat rapid vineri pe principalul suspect înarmat cu un cuțit, rănindu-l cu gloanțe în picior, într-o piață din centrul orașului Turku, oraș portuar în sud-vestul Finlandei.

Individul înjunghiase mortal două persoane. Bilanțul răniților a fost revizuit în creștere, trecând de la șase la opt, dintre care trei sunt spitalizați în prezent la terapie intensivă.

Principalul suspect este și el spitalizat. Poliția nu l-a putut încă interoga și nu-i cunoaște încă motivațiile.

"Avem în prezent șase suspecți în custodia poliției, principalul suspect și alți cinci", a declarat comisarul Markus Laine, de la Biroul național de anchetă.

"Anchetăm rolul acestor alte cinci persoane, dar nu suntem încă siguri dacă ele au vreo legătură cu atacul. Le vom interoga și vom putea apoi să spunem mai mult. Dar ele au fost în contact cu principalul suspect", a adăugat Laine.

Pentru moment, poliția nu a confirmat încă identitatea persoanei arestate vineri, dar — potrivit lui Laine — anchetatorii sunt "destul de siguri că știu cine este".

Autoritățile îi descriau până în prezent pe suspect ca fiind un "tânăr de origine străină", fără a furniza alte detalii. Polițiștii indicaseră că lucrează în cooperare cu serviciile de imigrare finlandeze.

Biroul național de anchetă a precizat de asemenea sâmbătă pe Twitter că desfășoară o "cooperare internațională" în cadrul anchetei.

Potrivit presei finlandeze, atentatorul și-ar fi ales victimele la întâmplare, informație pe care anchetatorii nu au confirmat-o. De asemenea, el ar fi operat singur, dar autoritățile sunt în căutarea "altor autori posibili".

Poliția l-a captura pe atacator vineri, la câteva minute după atacul care a avut loc în plin centrul orașului Turku cu puțin timp după ora locală 16:00 (13:00 GMT).

Poliția națională, în stare de alertă, anunțase vineri că și-a sporit numărul patrulelor.

În iunie, serviciile de securitate finlandeze (Supo) au crescut cu un grad nivelul de alertă teroristă , anunțând că au reperat o activitate a grupării Statul Islamic, care ar putea viza Finlanda. Riscul, considerat până atunci "scăzut", este de acum "ridicat", adică al doilea nivel la o scară de patru.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…