Cine a fost „Dulceața Americii”, femeia milionară care a fermecat o lume întreagă
Până la Mary Pickford, nu a existat noțiunea de super-star de cinema. A fost o tânără canadiancă, născută într-o familie săracă, dar care și-a transformat visul în realitate. A fost prima mare vedetă a Hollywod-ului și totodată prima actriță miliardară.
Hollywood-ul este epicentrul industriei cinematografice globale, definind standardele vizuale, tehnice și comerciale ale filmului. De la fondarea primelor studiouri în 1911, Hollywood-ul a transformat cinematografia dintr-o simplă noutate tehnică într-o formă de artă masivă și o afacere de miliarde de dolari, modelând cultura populară internațională prin producții de amploare.
Dar, cel mai important, a dezvoltat modelul de afaceri bazat pe studiouri integrate (care controlează producția, distribuția și proiecția) și a creat ideea de „stea de film”. Această abordare a transformat actorii în celebrități globale, asigurând o loialitate uriașă a publicului și profituri record. Ei bine, unul dintre primele staruri de film de la nivel mondial a fost o tânără canadiancă dintr-o familie săracă. Se numea Mary Pickford și ei i se datorează, în mare parte, ideea de supervedetă cinematografică, fiind prima femeie care a deschis drumul filmului către statutul de cea de-a șaptea artă. Este, practic, femeia căreia îi datorăm o parte din industria cinematografică de astăzi.
Nașterea celei de-a șaptea arte
Cinematografia a apărut la finele secolului al XIX-lea, aproape concomitent pe continentul american și cel european. Mai precis, în anul 1891, în West Orange, New Jersey, Thomas Edison și asistentul său, William Kennedy Laurie Dickson, inventează kinetoscopul. Acest aparat permitea vizionarea primelor imagini în mișcare. Totodată, la Paris, în 1895, a avut loc prima proiecție publică cu plată, la Salon Indien de la Grand Café, unde frații Auguste și Louis Lumière au prezentat publicului invenția lor numită cinematograf.
În cadrul acelei prime reprezentații, frații Lumière au proiectat zece scurtmetraje mute, fiecare având o durată de aproximativ un minut. Cel mai cunoscut dintre acestea a fost „La Sortie de l'Usine Lumière à Lyon” (Muncitorii ieșind din uzina Lumière). Pe continentul american, la numai câteva luni distanță, în 1896, la New York, Edison a prezentat publicului primul program de film cu ajutorul unui proiector numit Vitascope, la Koster and Bial's Music Hall. Ulterior, această artă a prins de minune și a fost îmbrățișată de mulți pasionați de noile tehnologii ale vremii. Primii cineaști erau însă sărăciți de taxele impuse de trustul lui Edison.
Așa că au migrat efectiv pe coasta de vest, atât pentru a scăpa de taxe, cât și pentru a profita de clima însorită și de varietatea peisajelor. Locul cel mai potrivit a fost Los Angeles, în California. Acolo a luat naștere cartierul Hollywood , care avea să devină rapid capitala mondială a filmului. În 1911, Compania Nestor a turnat primele 15 filme locale, folosind o fostă tavernă pe post de studio. În 1915 a avut loc premiera peliculei „The Birth of a Nation”, regizată de D.W. Griffith. Acest lungmetraj a revoluționat limbajul cinematografic și tehnicile de producție, devenind un reper major pentru epocă.
În perioada 1910-1920 au luat naștere studiourile gigant care domină industria și astăzi (Universal, Paramount, Metro-Goldwyn-Mayer). Nu existau însă cele care aveau să aducă cu adevărat faimă și strălucire artei cinematografice: starurile de cinema. Acei actori pe care oamenii ar fi plătit oricând bilet numai să-i vadă. Vedetele care să ajungă faimoase în toată lumea și să poarte renumele cinematografiei americane și al Hollywood-ului în toate colțurile Terrei.
O puștoaică săracă din Canada și un vis al scenei
Și atunci a apărut Mary Pickford, ca un răspuns la toate căutările producătorilor, regizorilor și, până la urmă, ale spectatorilor. Mary a fost prima vedetă de cinema în adevăratul sens al cuvântului. Mary Pickford se numea, de fapt, Gladys Louise Smith și s-a născut pe 8 aprilie 1892, în Toronto, Canada. Tatăl ei, John Charles Smith, era fiul unor imigranți englezi metodiști și a avut mai multe slujbe ocazionale. Mama ei, Charlotte Hennessey, era de origine irlandeză catolică și a lucrat o vreme cosând haine. Era o familie săracă de emigranți care trăia într-un cartier sărac din Toronto, cunoscut sub numele de „The Ward”, unde bolile erau răspândite. Pickford a avut doi frați mai mici și amândoi vor deveni actori. Tatăl lui Mary Pickford era alcoolic. A murit pe 11 februarie 1898 din cauza unui cheag de sânge fatal provocat de un accident de muncă, când lucra pe vaporul cu aburi Niagara. Moartea tatălui a fost o adevărată traumă pentru Mary.
Avea doar cinci ani când a fost efectiv șocată de reacția îndurerată a mamei sale. Trauma a fost atât de puternică încât nu a mai mers la școală și nu a învățat să citească în copilăria mică. A învățat să scrie și să citească abia după vârsta de 11 ani. Mary a intrat în contact cu teatrul și actoria după ce mama sa a început să dea anumite camere din casă spre închiriere. Așa a ajuns la ei un individ numit Murphy, manager de scenă la Cummings Stock Company.
Observând talentul nativ al copilelor, mai ales al lui Gladys (cea care va deveni Mary Pickford) și al lui Lottie, s-a oferit să le dea roluri mici în diferite spectacole unde era nevoie de copii. Gladys a interpretat atât roluri de băiat, cât și de fată, iar Lottie a avut un rol mut în piesa „The Silver King”, la Princess Theatre din Toronto, în timp ce mama lor cânta la orgă. Întreaga familie a ajuns să fie înregimentată în spectacole de teatru. În cele din urmă, talentul lui Gladys a propulsat-o, ajungând să interpreteze, de la o vârstă fragedă, roluri principale. În 1901, familia s-a mutat în Statele Unite și și-a făcut o trupă particulară de teatru. S-au alăturat unei companii ambulante, iar Gladys a devenit o actriță în toată regula.
Au urmat turnee prin Statele Unite cu trenul, jucând în companii de teatru de mâna a treia și în piese de slabă calitate. Viața lor era una de sărăcie, trăind din veniturile lui Gladys, care își ajuta și mama să aibă grijă de frații ei mai mici. A fost însă remarcată de regizori și a început să facă carieră la companii teatrale mai mari și, în cele din urmă, să ajungă pe Broadway.
Sean Connery, actorul care a redefinit statutul de star de cinema, a împlinit 90 de aniAvea doar 18 ani când și-a făcut debutul la New York în piesa „The Warrens of Virginia”, de David Belasco, în decembrie 1907. Același Belasco i-a sugerat să își schimbe numele în Mary Pickford. Era preferata publicului. Avea un chip fermecător, încadrat de bucle aurii, și poseda un farmec irezistibil. Nu mai vorbim de talent. Așa a ajuns să fie remarcată de producătorii și regizorii de film de pe coasta de vest, cei care abia ridicau Hollywood-ul.
„Scumpetea Americii”, primul star adevărat de film
Debutul la Hollywood al lui Mary Pickford s-a produs în 1909, atunci când a acceptat să facă figurație pentru compania lui D. W. Griffith, „Biograph Company”. Ulterior, a fost remarcată de regizor și a primit un rol în filmul său „The Violin Maker of Cremona”. Tânăra actriță a impresionat și a devenit rapid foarte cunoscută și căutată. În primul rând, era foarte dorită în rândul publicului. Asta a propulsat-o în mai toate producțiile vremii, iar contractele erau din ce în ce mai generoase. În 1913 deja devenise o vedetă de cinema, un concept pe care aproape nimeni nu-l cunoscuse. Era, efectiv, o zeiță a ecranului.
Mary Pickford nu era doar frumoasă și talentată, ci și extrem de inteligentă, muncitoare și foarte pricepută la afaceri. A devenit propriul impresar și chiar a reușit să-și facă propria companie de producție, Mary Pickford Studios. Personajul ingenuu cu bucle aurii, exprimând sinceritate, bunătate și inocență de neclintit, pe care l-a interpretat în filme mute precum „Hearts Adrift”, „The Poor Little Rich Girl”, „Rebecca of Sunnybrook Farm”, „Stella Maris” și „Johanna Enlists”, a cucerit publicul din întreaga lume.
Mary Pickford a devenit „America’s Sweetheart” („Scumpetea Americii”) și primul star internațional, în adevăratul sens al cuvântului. Cariera ei a deschis, de fapt, drumul multor actrițe și actori, a creat acest concept de super-star internațional de cinema. Mary a muncit mult pentru rolurile sale și era o femeie pe care celebritatea nu a reușit să o corupă niciodată. A fost renumită pentru modestie, devotament pentru meserie și o atenție minuțioasă acordată realizării unor producții de calitate.
Un „monstru sacru” al ecranului și prima actriță milionară din istorie
Mary Pickford a devenit un „monstru sacru” și o actriță extrem de bine plătită. Publicul o iubea la nebunie, iar filmele în care apărea se vindeau ca pâinea caldă. În 1917, compania First National Films i-a oferit suma impresionantă de 350.000 de dolari pentru fiecare film în care juca. Banii au început să curgă efectiv.
„În 1911, „Moving Picture Mary” a devenit prima vedetă de cinema care a apărut pe coperta publicației New York Dramatic Mirror, o onoare rezervată până atunci exclusiv starurilor de teatru. Deoarece spectatorii o considerau deja favorita lor, succesul lui Mary Pickford în filmele de lungmetraj era practic asigurat. În 1914, filmul „Tess of the Storm Country”, povestea unei tinere curajoase care luptă pentru oamenii săraci și marginalizați, a provocat o adevărată senzație. Reacția extraordinară a publicului a transformat-o pe Pickford într-o vedetă internațională și a dat naștere unui fenomen de adorare a vedetelor fără precedent. Pentru prima dată, fanii manifestau o devotare intensă față de o actriță de film, iar numele ei devenise cunoscut în întreaga lume. Acest succes i-a oferit lui Mary Pickford o putere de negociere extraordinară. În 1916, ea a obținut un contract excepțional pentru acea vreme: un salariu de 10.000 de dolari pe săptămână, 50% din profiturile filmelor sale și propriul studio de producție, Mary Pickford Studios. Aceste condiții au făcut din ea una dintre cele mai bine plătite și influente persoane din industria cinematografică mondială”, preciza Christel Schmidt pentru „Women Film Pioneers Project”.
La 66 de ani, sex-simbolul Sharon Stone pozează doar în bikini în timp ce pictează FOTOMai mult decât atât, ea este una dintre cofondatoarele, alături de Charlie Chaplin , Douglas Fairbanks și D. W. Griffith, uriașei companii de producție United Artists, cea căreia cinematografia de astăzi îi datorează aproape totul. Scopul companiei era să le ofere artiștilor mai mult control asupra propriilor producții și distribuției filmelor lor.
Mary Pickford s-a căsătorit cu Douglas Fairbanks, iar cei doi au devenit unul dintre cele mai celebre și admirate cupluri de la Hollywood în anii ’20, fiind considerați adevărata „familie regală” a cinematografiei americane. După 194 de filme realizate, mai ales în perioada de glorie a cinematografiei americane, Mary Pickford s-a retras din activitate. A rămas ca și coordonator la United Artists, ca producător și scenarist. S-a retras apoi la vila ei din Santa Monica, California. A murit la 87 de ani.
„Mary Pickford nu a fost doar o vedetă; a fost o pionieră. Înțelegea industria cinematografică mai bine decât majoritatea bărbaților care lucrau în ea”, spunea despre ea Charlie Chaplin.
Sursa: adevarul.ro





