Cine sunt cei surprinși stând de vorbă cu Putin în timpul vizitei în Mariupol

Cine sunt cei surprinși stând de vorbă cu Putin în timpul vizitei în Mariupol

Rezidenții din Mariupol i-au recunoscut pe locuitorii surprinși într-o filmare stând de vorbă cu Vladimir Putin în timpul vizitei-surpriză a președintelui rus în orașul distrus de bombardamente.

Putin stă de vorbă cu locuitori din Mariupol FOTO Captură CNN

Vladimir Putin a efectuat ceea ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului a numit o vizită „spontantă” la Mariupol. Putin a fost filmat la volan, vizitând locuri de interes și stând de vorbă cu localnicii.

Localnicii care apar într-o înregistrare video nocturnă stând de vorbă cu președintele rus au fost identificați ca fiind membri ai aceleiași familii - un bărbat în vârstă Mikola Lotkov, fiul său Dmitro, nora Katerina - și un prieten de familie, Oleksi Bondarenko, a relatat canalul de Telegram al portalului Mariupol.Sprotiv. Mikola Lotkov i-a mulțumit lui Putin pentru că i s-a oferit un apartament după ce a pierdut tot.

Potrivit portalului, o femeie din grup, Irina Volosatova, a fost de asemenea acuzată de furt. Femeia i-a mulțumit lui Putin pentru „victorie”.

Rezidenți ai orașului susțin că toți au luat parte la jafuri în timp ce orașul se afla sub bombardamente, anul trecut.

Versiunea inițială a filmării - în care se aude strigătul unei femei: „Totul este fals. Este doar un spectacol” - a fost editată ulterior de agențiile ruse de presă.

Localnicii care au vorbit cu Putin au fost recunoscuți de alți rezidenți FOTO New Voice of Ukraine

Localnicii care au vorbit cu Putin au fost recunoscuți de alți rezidenți FOTO New Voice of Ukraine

Vizită-spontană

„Totul a fost foarte spontan. Nici deplasările sale în oraş nu erau prevăzute”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în legătură cu vizita lui Putin la Mariupol, un oraș de pe malul Mării Azov ocupat de forțele rusești în mai anul trecut după câteva luni de asediu.

„Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, aceasta este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a reacțional Ministerul ucrainean al Apărării pe Twitter.

„Criminalul internaţional Putin a vizitat oraşul ocupat Mariupol” în timpul nopţii, „probabil pentru a nu vedea la lumina zilei oraşul ucis de „eliberarea” lui”, a scris Consiliul Municipal din Mariupo l pe contul său de Telegram, făcând referire la mandatul de arestare internaţional emis împotriva liderului de la Kremlin.

Potrivit Kremlinului, Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut un tur al oraşului la volanul unei mașini. În plus, ar fi discutat cu localnici, ar fi vizitat locuri de interes și ar fi primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucție, susține sursa citată.

Este prima deplasare a liderului de la Kremlin la Mariupol, anunțată a doua zi după o vizită în Crimeea cu ocazia împlinirii a nouă ani de la anexarea ilegală a peninsulei de la Marea Neagră la Rusia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 De citit...