Cioloș, întâlnire cu liderii PNL

Premierul Dacian Cioloş se va întâlni astăzi, la ora 11.00, cu liderii PNL la sediul Guvernului. Astfel, liderul liberalilor Alina Gorghiu, şeful de campanie Gheorghe Falcă şi secretarul general Ilie Bolojan vor sosi la Palatul Victoria.

PNL și USR vor susține propunerea ca Dacian Cioloș să rămână premierul României și după alegerile parlamentare din 11 decembrie, a declarat președintele PNL, Alina Gorghiu, duminică seara, la postul Antena 3.

În opinia sa, platforma anunţată de Dacian Cioloș, în această săptămână, reprezintă startul unei campanii cu Dacian Cioloş premier.

„Dacian Cioloş va fi numitor comun al unei formule pe care eu o consider esenţială în acest moment în România pentru schimbarea de care avem nevoie. Şi noi, şi USR vom susţine propunerea de prim-ministru Dacian Cioloş şi cumva platforma aceasta e startul unei campanii cu Dacian Cioloş prim-ministru. Aşa o văd eu, rămâne să mă contrazică Dacian Cioloş dacă nu e aşa”, a declarat președinta PNL Alina Gorghiu, la postul Antena 3.
Întrebată dacă are încredere în Dacian Cioloş, Alina Gorghiu a răspuns că „încredere e puţin spus”. „Îmi asum acest parteneriat dacă şi domnul Dacian Cioloş îşi va dori”, a continuat ea.

Ştire în curs de actualizare. 


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 De citit acest material despre vortexul polar

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri