Cioroianu: Tezele din Iulie, planificate de Ceaușescu independent de vizita în Asia

La 55 de ani de la adoptarea "Tezelor din Iulie", documentul ce a marcat debutul "Epocii de Aur", istoricul Adrian Cioroianu oferă o nouă perspectivă asupra originii sale. Contrar percepției comune, virajul brutal al României către o dictatură ideologică accentuată nu ar fi fost o consecință directă a turneului lui Nicolae Ceaușescu în Asia, ci o strategie preexistentă, pregătită cu ani înainte de vizitele în Coreea de Nord și China.

Istoricul Adrian Cioroianu, într-un interviu, demontează mitul larg răspândit conform căruia turneul lui Nicolae Ceaușescu în Coreea de Nord și China, din vara anului 1971, ar fi declanșat o transformare ideologică bruscă a liderului comunist român. În realitate, ideile care au stat la baza "Tezelor din Iulie", lansate pe 6 iulie 1971, erau deja bine conturate în viziunea lui Ceaușescu cu ani înainte. Vizita în Asia a servit, cel mult, drept catalizator pentru concretizarea acestor măsuri. ### Viziunea "omului nou" și primele semne ale înăspririi Adrian Cioroianu subliniază că Nicolae Ceaușescu a avut o rigoare ideologică mult mai accentuată încă de la începutul mandatului său decât se percepe adesea. "Tezele din Iulie" erau, de fapt, "propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice", menite să alinieze ideologia la o nouă fază de dezvoltare a țării. Un obiectiv central al Partidului Comunist Român, în viziunea lui Ceaușescu, era făurirea "omului nou", un individ profund devotat socialismului și comunismului. Documentul, ce cuprindea aproximativ 17 măsuri, aborda o paletă surprinzător de largă de aspecte. Un exemplu elocvent este cerința adresată Ministerului Comerțului Interior și Turismului, precum și altor organisme locale și naționale de partid, ca în baruri și restaurante să se difuzeze preponderent muzică românească, iar repertoriul străin să fie "mai atent selecționat". Măsurile vizau, de asemenea, filmele și literatura, cerând limitarea difuzării producțiilor polițiste sau de aventuri și promovarea celor educative, care să nu propage "modul de viață burghez" occidental. ### Turneul asiatic, o confirmare, nu o sursă de inspirație Deși aprobate de Comitetul Executiv al Comitetului Central la o lună după vizita lui Ceaușescu în China, Coreea de Nord, Vietnam și Mongolia – vizită în care a fost puternic impresionat de Coreea de Nord, o țară mică, cu o populație similară cu a României, dar aparent "mai fericită" – istoricul Cioroianu contestă ideea că aceste teze ar fi fost o consecință directă a experienței asiatice.

Ce vreau să sugerez este că această impresie că tezele ar decurge după vizita lui din Asia, din punctul meu de vedere, e falsă. Nu acea vizită l-a făcut pe Ceaușescu să elaboreze tezele. El susține practic aceleași idei încă din anul 1967 sau 1968; vedem asta doar dacă luăm cele 20-30 de volume de cuvântări ale lui Ceaușescu, „România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate“, dar și din interviurile date de el în străinătate încă de la finalul anilor ’60.

Vizita asiatică a consolidat, probabil, viziunea preexistentă a lui Ceaușescu, oferindu-i un model concret pentru "visurile sale".

### O aparentă deschidere către Occident Perioada de la finele anilor '60 a fost marcată de o deschidere diplomatică a României către Occident. Vizita lui Charles de Gaulle în 1968, la inițiativa președintelui francez, era motivată de căutarea unui aliat "rebel" în Est, similar naționalismului francez față de SUA. De Gaulle vedea în Ceaușescu un naționalist, iar vizita sa, amânată din 1967 din cauza unui război israeliano-arab, a fost un moment important. Ulterior, în 1969, Richard Nixon a vizitat Bucureștiul. Atât De Gaulle, cât și Nixon, conștienți de natura comunistă a lui Ceaușescu, au apreciat național-comunismul românesc și comportamentul "curajos" al acestuia în raport cu Uniunea Sovietică. Această deschidere, însă, a mascat intențiile ideologice profunde ale lui Ceaușescu. Actul de curaj al lui Ceaușescu din august 1968, când a condamnat invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, a fost remarcabil. Totuși, istoricul Adrian Cioroianu precizează că acest "curaj" a venit și dintr-o anumită teamă, Ceaușescu nefiind informat de Brejnev despre atacul iminent. La rândul lor, sovieticii nu aveau încredere în el, mai ales după vizita lui Ceaușescu la Praga, unde a pledat pentru neamestecul în afacerile interne ale altor state, o aluzie evidentă la posibila intervenție sovietică în Cehoslovacia și, implicit, la propria sa țară. În Occident, Nicolae Ceaușescu a beneficiat de o imagine excelentă, însă interesul liderilor străini era pragmatic, nu de natură personală. Unii lideri comuniști vest-europeni, adepți ai eurocomunismului, priveau cu simpatie spre România. Cioroianu notează că multe cărți apărute în Franța, Italia sau Marea Britanie despre Ceaușescu erau, de fapt, finanțate din România, iar jurnaliștii primeau material din surse românești.

### Perioada de "relaxare" și implementarea lentă a Tezelor Perioada de relativă relaxare culturală a început sub Gheorghe Gheorghiu-Dej și a continuat în primii ani ai lui Ceaușescu. Cioroianu compară această deschidere cu situația lui Gorbaciov, unde "suficient să deschizi câteva portițe pentru că după aceea se deschid mult mai multe ferestre." România anilor '60 a cunoscut apariția televiziunii, modelată după cea occidentală, festivaluri de muzică, influențe rock și jazz, precum și modă occidentală (mini-jupe, pantaloni evazați, plete). Oamenii erau, în general, lăsați în pace atâta timp cât nu contestau poziția partidului. Cu toate acestea, Tezele din Iulie nu au fost aplicate imediat, iar schimbările fundamentale nu s-au simțit imediat după 6 iulie 1971. Programele de televiziune, muzica și importul de filme occidentale au continuat pentru o vreme. Însă, treptat, lucrurile au început să se schimbe, efectele devenind vizibile abia la sfârșitul anilor '70 și mai ales în anii '80, când "șurubul" s-a strâns și mai mult, accentuat de lipsa banilor pentru importuri culturale din cauza efortului de plată a datoriei externe. Creșterea nivelului de trai din anii '60, comparativ cu sărăcia post-WWII (România în 1948 era mai săracă decât în 1944), foametea din 1946-1947, raționalizarea și colectivizarea forțată, a dat impresia unei anumite bunăstări. Totuși, noua generație, marcată de suferințele părinților, era mult mai temătoare. ### Național-comunismul lui Ceaușescu și lipsa nuanțelor Ceaușescu, un om fără o educație formală profundă, nu se preocupa de nuanțele ideologice, amestecând internaționalismul marxist-leninist cu un ultranaționalism. El era convins că există "o cale națională românească spre comunism" și că în timpul vieții sale trebuia să se facă pași decisivi în această direcție. Naționalismul său era la fel de real ca și comunismul său, cele două fiind interconectate. În ceea ce privește o posibilă opoziție în cadrul PCR, Cioroianu este sceptic. Exemplul lui Ion Iliescu, care a fost marginalizat după vizita în China și despre care se spune că ar fi avut rezerve față de teze, este nuanțat de istoric. Cioroianu consideră că a fost mai degrabă o incompatibilitate personală sau o temere a lui Ceaușescu față de tinerii ambițioși, decât o diferență ideologică. Ceaușescu promova o generație mai tânără, precum Ștefan Andrei, dar doar dacă aceștia acceptau controlul său total. Faptul că "nimeni din societate nu le-a băgat de seamă" Tezele din Iulie sugerează că ele nu reprezentau o schimbare radicală pentru membrii de partid, Ceaușescu exprimând idei similare încă din 1968. ### Consecințele concrete ale Tezelor ceaușiste Tezele din Iulie au propovăduit o serie de măsuri concrete:

• Mobilizarea tineretului: Revenirea la "muncă patriotică" pe șantiere și în agricultură, amintind de anii '40. Soldații, elevii și studenții erau trimiși să muncească în agricultură.
• Încurajarea agitatorilor: Cei care scriau la gazetele de perete sau membrii brigăzilor artistice din fabrici erau promovați. Aici s-a încadrat și apariția grupurilor umoristice studențești, a căror activitate a culminat cu Festivalul Național "Cântarea României" (după 1977).
• Organizarea învățământului de partid: Extinderea Academiei "Ștefan Gheorghiu" și a școlilor de partid la nivel județean și interjudețean.
• Rolul propagandistic al presei și artei: Presa trebuia să cultive imaginea muncitorului și ideea de comunism și socialism. Artiștii erau încurajați să creeze piese de teatru, spectacole și filme cu mesaj socialist.

### "Rebeliunea" controlată și consolidarea puterii Rebeliunea tinerilor, în absența posibilității de a se manifesta împotriva regimului, se limita la muzică, coafură și modă, o "rebeliune controlată" pe care Ceaușescu a încercat să o înăbușe. El și-a consolidat treptat puterea, devenind șeful partidului și al statului din 1967. Comportamentul său s-a schimbat, devenind mai autoritar, lucru vizibil în întâlnirile cu oamenii de cultură și știință din 1968, cărora le reproșa "prea mult import străin" și "ploconirea la modelul burghez", insistând pe crearea "omului nou". "Omul nou" dorit de Ceaușescu nu era identic cu "homo sovieticus", ci un "homo comunistus nationalus" – un comunist naționalist român. Modelul de partid rămânea leninist, dar cu o puternică amprentă națională. ### Disidența românească: o realitate nuanțată Adrian Cioroianu face o comparație între disidența din România și cea din alte țări socialiste. În timp ce în Polonia apăreau tipografii ilegale (samizdat), în România, un astfel de fenomen era de neconceput, țara fiind înconjurată exclusiv de state socialiste. Mai mult, începând cu anii 1970, mașinile de scris erau înregistrate la Miliție, iar amprenta lor era luată, permițând Securității să identifice sursa oricărui material dactilografiat. Cu toate acestea, în literatura română au apărut romane curajoase, precum cele scrise de Marin Preda, Constantin Țoiu, Petru Popescu, Dinu Săraru, care în alte țări estice ar fi fost publicate doar ilegal. Cioroianu vorbește despre o "negociere cu cenzura", un "blat" al regimului, care permitea o supapă. Muzica rock și jazz nu au fost interzise, iar brigăzile de umor studențesc au fost încurajate, oferind o formă de critică permisă, indirectă. Piese de teatru românești erau, de asemenea, "realmente curajoase". Negocierea cu cenzura implica critici subtile sau alegorice, fără a contrazice narațiunea de bază a regimului. Marin Preda, de exemplu, în "Cel mai iubit dintre pământeni", critica stalinismul, iar în "Delirul", despre Ion Antonescu, introducea un capitol despre un tânăr revoluționar, o aluzie la Ceaușescu. Filmele lui Mircea Daneliuc, considerate curajoase astăzi, erau rezultatul unor negocieri cu cenzura. Nu a existat o carte care să critice direct comunismul ca utopie sau prostie, dar se permitea satira și ducerea lucrurilor în absurd. Muzica folk, prin Cenaclul Flacăra, vorbea despre dragoste și libertate, nu despre contestarea regimului, spre deosebire de mișcarea folk americană. Lipsa unor figuri de calibru precum Lech Wałęsa sau Václav Havel în România este explicată prin specificul comunismului românesc. În Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, a fi anticomunist însemna a fi împotriva prezenței sovietice. În România, Iugoslavia și Albania, comunismul era național. A-l critica pe Ceaușescu echivala cu a fi suspectat de simpatii pro-Moscova. Adrian Cioroianu amintește de "Scrisoarea celor șase", un document care îl critica pe Ceaușescu, dar nu și regimul comunist în ansamblul său, fapt confirmat și de primele discursuri ale lui Ion Iliescu după 1989. Adevărații disidenți, precum Paul Goma, care au criticat atât Ceaușescu, cât și comunismul, au fost adesea nevoiți să plece din țară. ### 1977: Anul crizei și al semnalelor de alarmă Deși Tezele din Iulie nu au produs o schimbare imediată, anul 1977 a marcat o deteriorare accelerată a situației în România. Paradoxal, în 1975, România obținea clauza națiunii celei mai favorizate de la americani, iar Ceaușescu continua să se întâlnească cu lideri occidentali (Richard Nixon în 1969, Gerald Ford în 1975, Jimmy Carter). Relațiile cu Franța s-au deteriorat abia la începutul anilor '80, odată cu venirea la putere a socialistului François Mitterrand. Anul crucial 1977 a adus trei evenimente majore:

• Rebeliunea lui Paul Goma (ianuarie): Goma, aderând la Carta '77 cehoslovacă, l-a provocat direct pe Ceaușescu, a fost bătut de Securitate, dar notorietatea sa la "Europa Liberă" i-a salvat viața și a dus în cele din urmă la expulzarea sa.
• Cutremurul din martie: Dezastrul a paralizat radioul și televiziunea română, sporind enorm audiența "Europei Libere", care a devenit o sursă alternativă de informații non-stop.
• Greva minerilor din Valea Jiului (august): Această grevă a semnalat un conflict major între partid și muncitori, o lovitură puternică pentru Ceaușescu, care a fost obligat să meargă personal să negocieze cu minerii. Evenimentul nu a fost relatat de presa română, dar a fost difuzat la "Europa Liberă".

Tentative de creare a unor sindicate libere au existat, cel mai notabil fiind Vasile Paraschiv, care în 1978 a vorbit la Paris despre utilizarea psihiatriei pentru a reprima disidența în România, reflectând doctrina ceaușistă că opoziția era semn de boală psihică. ### Izolarea României și datoria externă Deși situația internă se agrava, Ceaușescu a continuat să fie primit la Paris, Londra și Washington, vizitând Marea Britanie în 1978 (plimbat cu caleșca regală alături de Regina Elisabeta) și SUA în 1979 (întâlnindu-se cu președintele Carter). Însă, în 1978, defenționarea generalului Pacepa a reprezentat o lovitură devastatoare pentru Ceaușescu și Securitate. Această trădare l-a făcut pe liderul român să își piardă încrederea în colegi, consolidând puterea familiei sale – în special a Elenei Ceaușescu – și promovând rude în funcții cheie. Situația economică a fost agravată de crizele petroliere din 1973 și 1979. Creșterea prețului petrolului de la 3 la 40 de dolari barilul a afectat sever industria românească de prelucrare, dependentă de petrolul ieftin importat din Iran și Libia, Ceaușescu refuzând să cumpere din URSS. În iulie 1979, s-a decis raționalizarea carburanților, iar după 1980, a apărut "Programul de alimentație științifică" (1982), care, sub pretextul că populația "mănâncă prea mult", a impus limite calorice și a promovat înlocuitori alimentari. Aceasta a fost o transpunere a tezelor ideologice în viața cotidiană. Sărăcia lucie din anii '80, cu cozi interminabile și lipsa alimentelor, a fost rezultatul productivității scăzute și al accelerării exporturilor. Ceaușescu a interpretat greșit criza din Polonia (1980-1981) și apariția sindicatului Solidaritatea ca o consecință a datoriei externe a Poloniei (40 de miliarde de dolari, față de 12 miliarde ale României). Hotărârea sa de a lichida datoria externă a României, considerând-o o cale de influență occidentală, a fost "un efort aberant" care a sacrificat bunăstarea populației. Deși datoria a fost plătită, nimeni nu s-a bucurat, iar regimul a fost blestemat. ### Un om prizonier al propriei viziuni Adrian Cioroianu consideră că, independent de Tezele din Iulie, sub conducerea lui Ceaușescu, soarta României ar fi fost aceeași. Problema principală nu era doar sistemul, ci personalitatea lui Nicolae Ceaușescu, care și-a pus amprenta profundă asupra comunismului românesc. El era un "naționalist comunist" care credea cu tărie în viziunea sa și ambiționa să lase în urma sa o Românie "cu totul altfel", cu o primă generație de "oameni noi". Graba sa, evidentă prin continuarea marilor șantiere (Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul) chiar și în anii de criză, a sacrificat consumul și bunăstarea populației. Ceaușescu credea că oamenii vor înțelege necesitatea sacrificiilor, însă propaganda asfixiantă, care le spunea românilor că trăiesc în "cea mai bună societate posibilă" în timp ce se confruntau cu lipsuri grave, a creat un clivaj ireconciliabil între realitate și discursul oficial. Lipsa subtilității în propagandă și cultul personalității l-au făcut pe Ceaușescu un personaj profund detestat în ultimii săi ani de domnie. ### Moștenirea lui Ceaușescu și ultranaționalismul de azi Paradoxal, astăzi Nicolae Ceaușescu este "mai iubit sau poate mult mai apreciat de mulți români". Această nostalgie este pusă pe seama tranziției dureroase, regretului tinereții pierdute sau, pentru tineri, o formă de "rebeliune" față de prezent. Discursul suveranist actual își are rădăcinile în național-comunismul epocii Ceaușescu. Cioroianu distinge politicile ultra-ecologiste de azi ca fiind un "răsfăț al lumii occidentale", specific celor cu un nivel de trai ridicat, fără legătură cu sărăcia impusă de comunism. În schimb, suveranismul este o continuare directă a laturii naționaliste a național-comunismului. Istoricul avertizează că, în România, curentul tradițional este naționalist, iar comunismul a fost un produs de import, în timp ce mișcări precum legionare au apărut autohton. Astfel, Adrian Cioroianu concluzionează că "pericolul va veni tot dinspre zona conservator-naționalistă", fiind mai mare decât cel al "activiștilor de mediu deplasați". Această formă de ultranaționalism este complexă, înglobând chiar și teze legionare, preluate de comunismul ceaușist în anii '80, în ciuda urii reciproce.

Explorează subiectele:

Nicolae CeaușescuAdrian CioroianuTezele din Iulie

Distribuie Distribuie Comentarii