Circa 3.000 de persoane în stradă la Cluj și Timișoara împotriva Guvernului, peste 500 la Sibiu - grupaj II

Circa 3.000 de persoane în stradă la Cluj și Timișoara împotriva Guvernului, peste 500 la Sibiu - grupaj II

În jur de 3.000 de persoane s-au aflat în stradă vineri seara atât la Timișoara, cât și la Cluj-Napoca, pentru a manifesta împotriva Guvernului, în timp ce la Sibiu numărul manifestanților a fost de peste 500, proteste de dimensiuni mai reduse având loc și în alte orașe ale țării.

*Peste 3.000 de protestatari în stradă la Timișoara; peste 500 la Cluj și Sibiu — grupaj I

*UPDATE Protest București: Manifestanții din Piața Victoriei au început să plece (GALERIE FOTO)

*UPDATE Peste 300 de persoane protestează la Cotroceni; circulație închisă pe bd. Eroii Sanitari și bd. Marinescu

* CLUJ

Aproximativ 3.000 de persoane, în momentele de vârf, potrivit forțelor de ordine, au fost la protestul de vineri seară de la Cluj-Napoca, îndreptat împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD.

Protestul a fost programat să înceapă la ora 19,00, când în Piața Unirii au fost câteva sute de persoane, iar apoi numărul manifestanților a crescut semnificativ, mai ales în timpul marșului derulat prin zona centrală a orașului.

Începând cu ora 21,45, mulțimea revenită în Piața Unirii a început să se disperseze.

Unul dintre protestatari, Bogdan Rădulescu, a declarat, la microfon, că o trupă de artiști a compus un imn al clujenilor, piesă care a fost difuzată pentru prima dată vineri seară, în Piața Unirii. 'România, România-i țara mea/ România, și nu vreau să plec din ea', spune cântecul.

* TIMIȘOARA

Protestul împotriva Guvernului al celor circa 3.000 de timișoreni s-a încheiat fără incidente, vineri seara, după ce participanții au făcut un tur al Pieței Victoriei din Timișoara.

Pentru serile următoare, strategia manifestațiilor se va schimba, renunțându-se la marșurile prin oraș.

Astfel, înainte de marșul-plimbare, organizatorii au propus, iar mulțimea a acceptat, ca sâmbătă și duminică seara să se întâlnească cu toții direct în Piața Victoriei și să nu se mai pornească din cartiere și, de asemenea, nici să nu se mai plece din piață în marșuri spre alte zone ale orașului. Astfel, punctul unic al protestelor din Timișoara va fi piața centrală.

* SIBIU

Peste 500 de sibieni au fost vineri seara la protestul în centrul orașului îndreptat împotriva Guvernului, potrivit unor surse oficiale.

Protestul s-a încheiat după ora 21,00 acesta fiind avizat de autoritățile locale. Oamenii au venit cu steaguri, vuvuzele și pancarte cu lozinci împotriva PSD și a Guvernului.

Protestele sunt programate să dureze zilnic, până în 15 februarie, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei sibiene. Pentru duminică la Sibiu au fost anunțate două proteste, din care unul, la prânz, este un protest prin lectură, la care oamenii sunt așteptați să lectureze inclusiv din Codul penal.

* IAȘI

Aproape 100 de persoane au ieșit vineri seara în Piața Unirii, în cea de-a unsprezecea zi de protest împotriva Guvernului.

Protestatarii au ignorat faptul că mercurul din termometre a scăzut la—15 grade Celsius și au ieșit în piață, în speranța că actuala guvernare își va depune mandatul.

Ca și până acum, manifestanții au scandat lozinci antiguvernamentale și împotriva PSD, dar, mai ales, împotriva corupției.
Ei au scandat "Rușine, rușine să vă fie", "Rezistăm", "PSD, partid de hoți, nu ne-ați cumpărat pe toți".

Pe forumurile de socializare este anunțat că duminica seara la Iași va fi organizat un miting de protest de mai mare amploare.

* GALAȚI

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat vineri seara pe esplanada din fața Prefecturii Galați și au protestat împotriva Guvernului Grindeanu, în care spun că nu mai au încredere și îi cer demisia.

Manifestanții au scandat lozinci precum "PSD — ciuma roșie", "Bacalbașa și a ai lui, rușinea Galațiului", "Toate partidele aceeași mizerie", "Ați dat pensii și salarii și-ați eliberat penalii", "Guvernați ca să ne furați", "DNA-ul și poporul să vă scrie viitorul". Pe pancartele aduse de protestatari era scris "PDSR, PSD, primii inventatori ai corupției din România", "DNA Galați — bucuria borfașilor", "Sunt anticomunist, rezist la ploi, rezist la frig și am putere să mai strig: nu mai suport".

Un tânăr a afișat o pancartă pe care a scris "Rezist, ziua 11", iar un alt tânăr le-a împărțit celorlalți manifestanți hârtii cu "Proclamația România 2017+', o listă cu revendicările protestatarilor din Timișoara.

Din cauza numărului redus de protestatari, dar și a vremii friguroase, oamenii au plecat acasă după aproape două ore.

* CONSTANȚA

Un grup de circa 80 de manifestanți s-a reunit vineri pentru a 11-a seară în fața Prefecturii din Constanța, iar apoi au pornit într-un nou marș de protest pe Bulevardul Regele Ferdinand, cu pancarte și drapele naționale, strigând lozinci antiguvernamentale și împotriva PSD.

Protestatarii au susținut că nu este suficientă demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, și că vor garanții că Guvernul nu va lua decizii similare OUG 13.

Însoțiți de jandarmi, ei au scandat în timpul marșului: "Hai că se poate, faceți ca Iordache!","Jos Guvernul!","PSD, ciumă roșie", "Hoții, hoții", "Demisia" și "Să ne unim cu toții împotriva penalilor!". Pe un banner lung a fost scris mesajul că manifestanții constănțeni susțin Proclamația România 2017 de la Timișoara.

* BRAȘOV

În jur de 250 de persoane s-au adunat treptat, vineri seara, pe parcursul a două ore și jumătate, potrivit forțelor de ordine, la protestul început în fața Prefecturii și terminat în Piața Sfatului, în jurul orei 21,00.

Protestatarii nu s-au mai deplasat în această săptămână prin cartierele orașului, având în vedere numărul destul de redus de participanți. Oamenii au plecat la ora 20.00, din fața Prefecturii, în marș pe str.Republicii, în Piața Sfatului. Pe tot traseul au scandat "Demisia", "Jos Guvernul mincinos", "Zi de zi aici vom fi". Protestul s-a desfășurat fără incidente.

* PLOIEȘTI

Câteva zeci de persoane au protestat, vineri, pentru a unsprezecea seară consecutiv, în centrul municipiului Ploiești, manifestații continuând să scandeze împotriva Guvernului și împotriva PSD.

Protestatarii s-au strâns în fața Palatului Administrativ, au intonat imnul național și au cerut demisia Guvernului, scandând "PSD, ciuma roșie", "DNA să vină să vă ia", "Hoții" și "Rușine să vă fie".

Totodată, ei au continuat să strige "Ieșiți din casă dacă vă pasă", îndemnându-i pe ploieșteni să iasă în stradă pentru a manifesta.

* CRAIOVA

Câteva zeci de persoane au protestat vineri seara, pentru a 11-a zi consecutiv, în Piața "Mihai Viteazul" — Piața Prefecturii din centrul Craiovei împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD.

Oamenii au stat în piață, la—4 grade Celsius, timp de aproape două ore și, la fel ca și în serile precedente, au cerut demisia actualului Guvern, au scandat împotriva PSD și au purtat steaguri tricolore și pancarte pe care se putea citit "Transparență, nu ordonanță de urgență"; "Ghinion, rezistăm!", "Corupția ucide"; "Uniți, salvăm toată România".

* BISTRIȚA

Peste 50 de bistrițeni s-au adunat, vineri seară, pentru a protesta în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud față de Guvernul Grindeanu, unii dintre ei purtând banderole albe cu mesajul "Rezist", iar alții purtând steaguri tricolore.

Acțiunea a primit autorizație din partea Primăriei Bistrița, pentru intervalul orar 19,00 — 20,30, cu toate că marți o astfel de încercare din partea celor care au ieșit seară de seară nu a avut sorți de izbândă.

Cel care a cerut și obținut autorizația a adus cu sine o stație și un microfon și a dialogat cu cei adunați la prefectură. A fost citită noua proclamație de la Timișoara, s-a ascultat Imnul României și s-a făcut și o revistă a presei cu evenimentele petrecute vineri în țară, știrea zilei fiind considerată începerea judecării pe fond a dosarului în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Printre cei care a vorbit protestatarilor s-a numărat și Violeta, profesor de economie, care a ieșit în stradă încă din seara în care a fost adoptată OUG 13 și spune că va continua să facă acest lucru nu doar pentru sine, ci și pentru copiii săi — o fată plecată în Anglia și un băiat stabilit la Sibiu. Aceasta a declarat că nu intenționează să renunțe la protest deoarece nu are încredere că "nu se repetă această istorie".

"Nu am renunțat pentru că nu am încredere că nu se repetă această istorie peste o lună sau peste două luni. În momentul în care s-a da ordonanța 13, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l sun pe băiatul meu și să-i spun: fă-ți bagajul și du-te. Este arhitect, ar putea să muncească în România, dar nu în condițiile astea, nu în condiții de instabilitate pe toate planurile, pentru că politicul se îmbină cu economicul până la urmă. O să rămânem o țară de bătrâni, pentru că oricum au plecat foarte mulți tineri și oricum pleacă în continuare foarte mulți tineri", este de părere Violeta.

Bistrițenii care au protestat vineri seara au afișat pe pancarte mesaje mai vechi ("Rușine", "Demisia"), dar și altele noi: "Când românii stau în casă, PSD joacă pe masă" sau "Nu sunt inspirat, sunt supărat", dar și un mesaj de susținere față de Basarabia.

* TÂRGU MUREȘ

Aproape 30 de persoane au protestat, vineri seara, timp de o oră și jumătate, în fața Instituției Prefectului — Județul Mureș, cerând demisia Guvernului pe motiv că o singură demisie nu poate șterge modul 'incorect' în care a procedat în privința adoptării OUG nr. 13/2017.

Protestatarii, cu vârste cuprinse între un an și 60 de ani, au spus că vor rezista în stradă chiar dacă vor rămâne tot mai puțini, întrucât nu sunt mulțumiți doar cu 'capul lui Moțoc', ci doresc demisia întregului guvern.

Protestatarii au scandat 'PSD nu uita, țara asta nu-i a ta!', 'Jos Guvernul!' , 'Refuz acest abuz!', 'Rezistăm, nu plecăm!', 'Conducători, nu dictatori!'

AGERPRES / (AS — autori: Marius Avram, Otilia Halunga, Isabela Păulescu, Dana Malache, Dan Paic, Dan Mihăescu, Jana Pintili, Anamaria Toma, Maria Mitrică, Tina Țucui, Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro