Citiți ASTA! Tăriceanu a condus cel mai PENAL Guvern din ISTORIA României!

Citiți ASTA! Tăriceanu a condus cel mai PENAL Guvern din ISTORIA României!

17 condamnați deja și peste 40 de anchete penale și inculpări din 2004 încoace, de cînd anticorupția se bazează pe supraveghere telefonică generalizată a guvernelor. Suntem singura țară din Europa care poate demonstra că are guverne integral corupte, nu doar miniștri, deși unii din cei cîndva anchetați cu mare zgomot, ca Marko Bela, au fost discret scoși de sub urmărire și nu mai apar în nici o statistică. Deși numărul de inculpări a crescut pînă la generalizare, comportamentele miniștrilor nu par a se fi schimbat în doisprezece ani de anticorupție, scrie  România Curată.

Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai corupt Guvern din ţară?

Deşi în percepţia publică, mai cu seamă a acelora care au trăit vremurile negre dintre 2000 şi 2004, răspunsul pare a fi Cabinetul Năstase, ei bine, cel puţin dacă judecăm după numărul miniştrilor anchetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi, răspunsul este Guvernul Tăriceanu I,  Guvernul Alianţei „Dreptate şi Adevăr”, care s-a dovedit a fi cel mai penal.

Evident o explicaţie plauzibilă este că Justiţia a început să funcţioneze abia pe vremea Alianţei DA. În plus vedem că abia cum Justiţia începe să intre în afacerile sulfuroase începute pe vremea Guvernului Năstase cum ar fi cazul Microsoft. Dar concluzia e una singura. Putem vorbi de guverne integral penale deja, nu de doar de ministri.

Dacă Guvernul Năstase a produs 2 condamnaţi definitiv, chiar pe Năstase şi pe ministrul lui de la Transporturi, Miron Mitrea, Guvernul Tăriceanu I se poate mândri cu 4 miniştri condamnaţi definitiv. E vorba de George Copos, Codruţ Şereş, Zsolt Nagy şi Sorin Frunzăverde.

Dacă Guvernul Năstase a produs, după ani, 2 actuali inculpaţi judecaţi pentru corupţie – e vorba de doi apropiaţi ai fostului premier, Victor Ponta şi Gabriel Oprea – Guvernul Tăriceanu I a produs 6: chiar Tăriceanu e acum judecat pentru infracţiuni conexe corupţiei, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Cristian David, Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu.

În schimb, dacă Guvernul Năstase are acum 8 foşti membri ai săi în stare de anchetă penală: Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Alexandru Athanasiu, Dan Nica, Adrian Ţicău şi Ilie Sârbu, Guvernul Tăriceanu I are doar 4: Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu. I-am aduna aici şi pe Varujan Vosganian şi Laszlo Borbely, care nu au putut fi anchetaţi pentru că Parlamentul i-a protejat, însă acuzaţiile aduse de procurori erau dintre cele mai serioase.

Lucrurile nu au stat mai bine nici cu Guvernul Tăriceanu II, fără pediştii lui Traian Băsescu. A produs 3 condamnaţi defintiv: Decebal Traian Remeş, Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, 4 actuali inculpaţi judecaţi pentru corupţie: Tăriceanu, David, Orban şi Adomniţei şi 3 potenţiali anchetaţi dacă îi număram şi pe Vosganian, Borbely şi Ovidiu Silaghi, chiar dacă au fost protejaţi de Parlament.

În ce priveşte Guvernul PDL Boc II, care a tăiat salariile şi „cel mai cinstit Guvern” Ponta, analiza comparativă arată astfel:

Executivul Boc II a produs deja un condamnat definitiv, pe ministrul Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi 5 miniştri judecaţi acum pentru corupţie – Udrea, Blaga, Videanu, Oprea şi Ariton – şi 4 anchetaţi penal – Funeriu, Vreme, Vlădescu şi Borbely, cu amendamentul că acesta din urmă nu a putut fi investigat întrucât Parlamentul nu a avizat urmărirea lui penală.

În schimb, Guvernele USL Ponta I şi II – Cabinetul Ponta s-a proclamat cel mai cinstit Guvern – au produs 3 condamnaţi definitiv: Dragnea, Dobriţoiu şi Fenechiu, tot 5 miniştri judecaţi acum pentru corupţie: Ponta, Şova, Oprea, David şi Niţă şi 7 miniştri anchetaţi penal, dacă îi numărăm lângă Dan Nica şi Ecaterina Andronescu şi pe Silaghi, Chiţoiu, Corlăţean, Vosganian şi Victor Paul Dobre care nu au putut fi cercetaţi penal întrucât Parlamentul nu şi-a dat avizul. De remarcat că majoritatea USL şi-a protejat în Parlament 5 miniştri.

Prin urmare, diferenţa între Guvernul PDL şi cele 2 Cabinete USL ar fi că USL a avut 3 miniştri condamnaţi acum penal, nu doar unul şi 7 miniştri anchetaţi penal, nu doar 4. În timp ce majoritatea Guvernului Boc şi-a protejat un ministru acuzat în Parlament, pe Laszlo Borbely, majoritatea USL a protejat 5 miniştri, pe Silaghi, Chiţoiu, Corlăţean, Vosganian şi Victor Paul Dobre.

Guvernul Boc I de „Uniune naţională” din 2009 PDL-PSD a fost, de asemenea, foarte penal. Palmaresul lui este următorul: 3 miniştri condamnaţi definitiv: Dragnea, Ridzi şi Gabriel Sandu; 6 actual inculpaţi judecaţi: Udrea, Blaga, Videanu, Ponta, Oprea şi Niţă, deci 3 de la PDL, 3 de la PSD; 4 actual anchetaţi penal: Pogea, Andronescu, Nica şi Ilie Sârbu.

Nici Guvernul de numai o lună şi jumătate al lui Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost prea curat. A produs 1 condamnat definitiv, pe Stelian Fuia de la Agricultură şi unul condamnat în primă instanţă, pe Gabriel Berca de la Interne.

Vezi mai jos „penalii” pe Guverne

Guvernul Năstase

Condamnaţi definitiv

Chiar premierul acestui Cabinet, Adrian Năstase, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru corupţie în două dosare penale.

Pe 20 iunie 2012, Năstase a fost condamnat la 2 ani de detenţie efectivă pentru finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2004, iar în ianuarie 2014 a fost condamnat din nou, de această dată, la 4 ani de închisoare pentru luare de mită şi şantaj.

Năstase a fost judecat şi în dosarul Mătuşa Tamara, însă a fost achitat.

Un alt ministru condamnat defintiv al Executivului Năstase este Miron Mitrea de la Transporturi. El a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în februarie 2015.

Judecaţi

Victor Ponta a fost şeful Corpului de Control al premierului Năstase. Acum este judecat în dosarul Turceni Rovinari pentru primirea unui pretins comision după ce Casa de avocatură a lui Dan Şova a obţinut contracte de asistenţă juridică cu Complexurile energetice Turceni Rovinari . Ponta este anchetat în dosarul Blair pentru că ar fi vândut un loc pe listele de parlamentari lui Sebastian Ghiţă în schimbul finanţării vizitei în România a fostului premier britanic Tony Blair.

Gabriel Oprea a fost ministru pentru Administraţie în cabinetul Năstase. Acum este judecat în dosarul Limuzina pentru că ar fi dispus cumpărarea unei maşini de lux din fondurile operative ale spionilor MAI. Oprea e anchetat pentru ucidere din culpă şi abuz în serviciu în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Anchetaţi

Ministrul Industriilor din Cabinetul Năstase, Dan Ioan Popescu, celebrul DIP, a scăpat ca prin minune de anchetele penale până în vara anului trecut când a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în dosarul privind ştergerea datoriilor Rompetrol II de la DIICOT.

La fel şi colegul lui de cabinet, fostul ministru al Finanţelor, Mihai Tănăsescu. Acesta este vizat şi în dosarul Microsoft II de la DNA.

Urmăriţi penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită în dosarul Microsoft II sunt şi colegii de cabinet ai lui Tănăsescu şi DIP, Ecaterina Andronescu de la Educaţie, Alexandru Athanasiu tot de la Educaţie, Dan Nica şi Adriana Ţicău de la Comunicaţii şi Şerban Mihăilescu zis Miki Şpagă.

În octombrie 2014, DNA Braşov a început urmărirea penală faţă de fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Năstase, Ilie Sârbu, în dosarul retrocedărilor de păduri.

Suspiciuni neconfirmate

Fostul ministru al Muncii din cabinetul Năstase, Marian Sârbu, a fost anchetat în mai multe dosare, însă nu a fost nici măcar urmărit penal. Vezi aici:

Guvernul Tăriceanu I

Condamnaţi definitiv

În 2014, ministru pentru coordonarea Mediului de afaceri şi al IMM-urilor din Guvernul Tăriceanu I, George Copos de la PC, a fost condamnat în două dosare – Loteria I şi dosarul Transferurilor – la 4 , respectiv 3 ani şi 8 luni de detenţie.

Condamnat defintiv la închisoare cu executare tot în două dosare a fost şi fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş (PC). El a primit 4 ani şi 8 luni în dosarul privatizărilor strategice şi 4 ani în dosarul Hidroelectrica.

Colegul lui de cabinet, ministru Comunicaţiilor, Zsolt Nagy (UDMR), a primit două condamnări în două dosare, 4 ani cu suspendare în dosarul Poşta şi 4 ani cu executare în dosarul privatizărilor strategice.

Condamnat definitiv, însă la 2 ani de închisoare cu suspendare, a fost şi fostul ministru al Apărării din Guvernul Tăriceanu I, Sorin Frunzăverde (PD, ulterior PNL). El a fost condamnat în mai 2016 pentru că şi-ar fi folosit influenţa de lider local ca să obţină voturi pentru actualul preşedinte Klaus Iohannis.

Judecaţi

În iulie 2016, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu (PNL, ALDE) a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea faptuitorului într-un dosar legat de retrocedările ilegale în care sunt judecaţi Remus Truică şi Paul de România.

În noiembrie 2016, fostul ministru de Interne din Guvernul Tăriceanu I, Vasile Blaga (PD, PDL, PNL) a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Blaga ar fi primit 700.000 de euro pentru partid de la un om de afaceri.

Adrian Videanu (PD, PDL, PNL) a fost pentru scurt timp, până să devină primar al Capitalei, vicepremier pentru coordonarea activităţilor economice în Guvernul Tăriceanu I. El este judecat la Înalta Curte într-unul din dosarele fostei şefe a DIICOT, Alina Bica, însă a fost achitat în primă instanţă. Este şi anchetat în dosarul Romgaz de la DIICOT pentru că l-ar fi ajutat pe magnatul Ioan Niculae să obţină gaze la preţuri preferenţiale.

Cristian David (PNL) a fost ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării aquis-ului comunitar în Guvernul Tăriceanu I. În iulie 2015, el a fost deferit Justiţiei pentru luare de mită. Ar fi primit mită jumătate de million de euro într-o afacere cu retrocedări. David a fost arestat preventive câteva luni după care s-a pocăit.

Bogdan Olteanu (PNL) a fost şi el ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Tăriceanu I. În octombrie 2016, a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Ar fi primit 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să îl ajute cu numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de Guvernator al Deltei Dunării. Olteanu a fost arestat preventiv.

Dan Motreanu (PNL) a fost ministru pentru Agricultură în dosarul Tăriceanu I. În septembrie 2015, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani într-o afacere de bani pentru partid.

Anchetaţi

Gheorghe Pogea (PD, PDL, PNL) şi Sebastian Vlădescu (PNL) sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în dosarul Rompetrol II de la DIICOT. Pogea a fost vicepremier pentru coordonarea activităţilor economice în Guvernul Tăriceanu I, iar Sebastian Vlădescu, ministru al Finanţelor.

Varujan Vosganian (PNL) a fost ministrul Economiei în Cabinetul Tăriceanu I. DIICOT a cerut Parlamentului în două rânduri avizul pentru anchetarea penală a lui Vosganian în dosarul Romgaz. Ca şi Videanu, Vosganian l-ar fi ajutat pe magnatul Ioan Niculae să obţină gaze la preţuri preferenţiale. Parlamentul a respins cererile aşa că Vosganian a scăpat de anchetă.

La fel şi colegul lui de cabinet, Laszlo Borbely (UDMR). DNA a cerut avizul pentru anchetarea lui penală pentru trafic de influenţă, dar nu l-a obţinut. Celelalte personaje din dosarul lui Borbely, fără imunitate parlamentară, au fost condamnate.

Suspiciuni neconfirmate

Fostul ministru al Apărării Theodor Atanasiu (PNL) a fost urmărit penal într-un dosar privind referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, însă ulterior a fost scos de sub urmărirea penală.

Guvernul Tăriceanu II

Condamnaţi definitiv

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş (PNL) a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. El a primit 15.000 de euro şi produse alimentare în valoare de 1500 de lei de la un afacerist ca să îl ajute să obţină contracte cu statul.

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu (PNL) a primit 3 ani şi jumătate cu suspendare în dosarul Poşta. El este judecat şi în dosarul retrocedărilor de păduri de la Braşov.

Condamnat a fost şi Zsolt Nagy (vezi la Guvernul Tăriceanu I).

Judecaţi

Călin Popescu Tăriceanu (vezi la Guvernul Tăriceanu I).

Cristian David (vezi la Guvernul Tăriceanu I).

Ludovic Orban (PNL) a fost ministru al Transporturilor în Guvernul  Tăriceanu II. În mai 2016, a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. A fost denunţat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu că i-ar fi finanţat ilegal apariţiile televizate în campania electorală pentru locale. Orban a fost achitat în primă instanţă.

Cristian Adomniţei (PNL) a fost ministrul Educaţiei în Guvernul Tăriceanu II. În iulie 2015, el a fost trimis în judecată pentru fals intelectual şi favorizarea făptuitorului.

Anchetaţi

Varujan Vosganian şi Lazlo Borbely (vezi la Guvernul Tăriceanu I).

Ovidiu Silaghi (PNL) a fost ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale în Guvernul Tăriceanu II. DNA a cerut avizul pentru anchetarea lui pentru trafic de influenţă, însă cazul a rămas în aer.

Suspiciuni neconfirmate

Fostul ministru al Muncii Paul Păcuraru (PNL) a fost judecat pentru luare de mită, însă a fost achitat definitiv.

Guvernul Boc I

Condamnaţi definitiv

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi (PDL), a fost condamnată definitiv la 5 ani de detenţie efectivă pentru abuz în serviciu în dosarul fraudării licitaţiilor pentru evenimentele legate de ziua Tineretului.

Fostul ministru al Comunicaţiilor , Gabriel Sandu (PDL), a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Microsoft I.

Actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea (PSD), a fost pentru scurt timp ministru de Interne în Guvernul Boc I. Acum el este condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul şi este judecat în dosarul Bombonica de la ICCJ.

Judecaţi

Elena Udrea (PDL) a fost ministru al Turismului în Guvernul Boc I. Ea este judecată în dosarul Gala Bute şi aşteapă o primă sentinţă pe 13 martie a.c. Mai este anchetată în alte 3 dosare privind finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu din 2009, Microsoft şi mită de la Buzăianu.

Adriean Videanu (PDL) a fost ministru Economiei în Cabinetul Boc I. Este judecat la ICCJ (vezi detalii mai sus la Guvernul Tăriceanu I).

Gabriel Oprea (PSD) a fost ministru de Interne în Cabinetul Boc I (vezi detalii mai sus la Guvernul Năstase).

Vasile Blaga (PDL) a fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Boc I (vezi detalii mai sus la Guvernul Tăriceanu I).

Victor Ponta (PSD) a fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Boc I (vezi detalii mai sus la Guvernul Năstase).

Constantin Niţă (PSD) a fost ministrul pentru IMM-uri în Guvernul Boc I. În iunie 2016 a fost deferit Justiţiei pentru trafic de influenţă.

Anchetaţi

Dan Nica a fost vicepremier în Guvernul Boc I şi ministru de Interne. Ecaterina Andronescu a fost ministrul Educaţiei, Ilie Sârbu la Agricultură, Gheorghe Pogea la Finanţe. Ei sunt anchetaţi în dosarele Microsoft II, Rompetrol II şi retrocedările de păduri (vezi detalii mai sus)

Suspiciuni neconfirmate

Miniştrii Mediului Nicoale Nemirschi şi al Muncii Marian Sârbu (ambii PSD) în Guvernul Boc I au fost anchetaţi, însă au primit clasare.

Guvernul Boc II 

Condamnaţi definitiv

Gabriel Sandu a fost ministrul Comunicaţiilor şi în Guvernul Boc II (vezi mai sus detalii)

Judecaţi

Gabriel Oprea a fost ministrul Apărării în Guvernul Boc II, Adriean Videanu – al Economiei, Elena Udrea – al Dezvolării, Vasile Blaga – Interne (vezi mai sus detalii în legătură cu acuzaţiile aduse acestora)

Ion Ariton l-a înlocuit pe Adriean Videanu la Ministerul Economiei în Executivul Boc II. El este judecat alături de Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Anchetaţi

Daniel Funeriu a fost ministrul Educaţiei, iar Valerian Vreme al Comunicaţiilor în locul lui Gabriel Sandu. Amândoi sunt vizaţi în dosarul Microsoft II pentru abuz în serviciu. Ei ar fi cumpărat licenţe pentru calculatoarele din şcoli în condiţii nelegale.

Sebastian Vlădescu a fost ministrul Finanţelor (vezi mai sus ce probleme are cu Justiţia), iar Laszlo Borbely a fost ministrul Mediului (de asemenea vezi mai sus detalii).

Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu

Condamnaţi definitiv

În iunie 2016, ministrul pentru Agricultură în Guvernul MRU, Stelian Fuia, (PDL) a fost condamnat defintiv la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile ale Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei.

Judecaţi

Gabriel Oprea (UNPR) a fost ministrul Apărării şi în Guvernul MRU.

Ministrul de Interne în Executivul MRU, Gabriel Berca (PDL), a fost ulterior condamnat în primă instanţă la 3 ani de detenţie efectivă pentru trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului DNA, între aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, ar fi primit de la un om de afaceri din Bacău 185.000 euro pentru că, în calitate de senator şi preşedinte PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului astfel încât sa fie alocate fonduri către primăria comunei  Ardeoani. Banii erau pentru achitarea unor lucrări de aproape 5,6 milioane lei făcute de firma omului de afaceri.

Anchetaţi

Laszlo Borbely a făcut parte şi din Cabinetul MRU (vezi mai sus ce acuzaţii i s-au adus)

Guvernul Ponta I

Condamnaţi definitiv

Ministru al Apărării în Guvernul USL Ponta I, generalul Corneliu Dobriţoiu (PNL), a fost condamnat în mai 2016 la 1 an de detenţie cu suspendare în dosarul “Case pentru generali” pentru achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.

Judecaţi

Victor Ponta are un dosar în curs de judecată Turceni Rovinari şi un altul în stadiu de anchetă (vezi mai sus detalii despre dosarele lui Ponta la Guvernul Năstase).

Ponta este judecat în cazul Turceni Rovinari alături de Dan Şova (PSD), ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Ponta 1. Şova este acuzat de trafic de influenţă.

Anchetaţi

Ecaterina Andronescu, Dan Nica şi Ovidiu Silaghi au făcut parte şi din Guvernul Ponta 1 (vezi mai sus ce acuzaţii li se aduc).

Ministrul al Justiţiei şi apoi de Externe, Titus Corlăţean (PSD), a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale în dosarul Diaspora, instrumentat după alegerile prezidenţiale din 2014. Parlamentul nu a aprobat însă ancheta în cazul lui Corlăţean.

La fel în cazul lui Victor Paul Dobre (PNL), ministru delegat pentru Administraţie. Procurorii Parchetului General au cerut avizul Parlamentului pentru anchetarea penală a acestuia în dosarul “Nu e bine, domnule chestor!”, însă parlamentarii nu şi-au dat acordul.

De asemenea, procurorii DNA au solicitat avizul pentru anchetarea penală a vicepremierului şi ministrului de Finanţe în cabinetul Ponta I, Daniel Chiţoiu (PNL), în dosarul ASF pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Parlamentul nu a dat aviz aşa că ancheta în cazul lui Chiţoiu s-a închis.

Suspiciuni neconfirmate

Fost ministru al Culturii în Executivul Ponta I, actorul Mircea Diaconu, a fost acuzat de conflict de interese, însă a fost achitat.  A primit în schimb o amendă administrativă de 1000 de lei. Potrivit procurorilor, în calitate de director al Teatrului “C.I. Nottara”, Mircea Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Ministrul Educaţiei şi apoi pentru Dialog social, Liviu Pop, a fost reclamat de ANI la parchet pentru conflict de interese. Ar fi avantajat patrimoniul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Parchetul a emis însă o soluţie de NUP.

Guvernul Ponta II

Condamnaţi definitiv

Liviu Dragnea a fost vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Dezvoltării Regionale (vezi mai sus la Guvernul Boc I ce acuzaţii i-au fost aduse şi i se aduc lui Liviu Dragnea)

Relu Fenechiu (PNL) a fost ministrul Transporturilor în Cabinetul Ponta II. Acum e în puşcărie după ce a fost condamnat la 5 ani de detenţie în dosarul Transformatorul.

Între timp, s-a mai ales cu 2 dosare penale. Într-unul a făcut acord de recunoaştere a vinovăţiei. El a admis că a primit mită 900.000 de euro ca să ajute două companii IT să încheie contracte cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii. Fenechiu a fost de acord să execute o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni de detenţie.

În al treilea dosar, Fenechiu este acuzat că a primit o mită de 4,3 milioane de euro de la reprezentanţii unei firme pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei a etapei a V-a a Programului „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.

Judecaţi

Victor Ponta, Dan Şova (ministru delegat pentru infrastructură), Gabriel Oprea (vicepremier, ministru de Interne), Constantin Niţă (ministru delegat pentru Energie) şi Cristian David (ministru delegat pentru românii de pretutindeni) sunt judecaţi pentru corupţie şi au făcut parte din Cabinetul Ponta II (vezi mai sus ce acuzaţii li se aduc).

Anchetaţi

Daniel Chiţoiu (Finante Publice / Economie), Titus Corlăţean (MAE), Varujan Vosganian (Economie) şi Dan Nica (Comunicaţii) au făcut parte din Cabinetul Ponta II. Cu excepţia lui Nica, niciunul nu a putut fi anchetat penal întrucât Parlamentul nu a avizat începerea urmăririi penale.

Guvernele Ponta III şi Ponta IV

Miniştri cu probleme penale din Guvernele Ponta III şi Ponta IV sunt Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Titus Corlăţean, Constantin Niţă, Dan Şova şi Darius Vâlcov. Acesta din urmă este judecat pentru corupţie în 2 dosare penale şi anchetat într-un al treilea.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa