Clinton își extinde avansul asupra lui Trump la 13% (Reuters/Ipsos)

Candidatul democrat prezumtiv la alegerile prezidențiale din Statele Unite Hillary Clinton și-a extins avansul asupra rivalului republican Donald Trump la 13% într-un sondaj Reuters/Ipsos publicat marți, de la 10% la sfârșitul săptămânii trecute, relatează Reuters.


Sondajul efectuat între 8 și 12 iulie arată că 46% dintre alegătorii probabili o sprijină pe Clinton, fost secretar de stat, în timp ce 33% pe Trump, un dezvoltator imobiliar celebru. Alți 21% nu sprijină niciun candidat.

Comparativ, 45% ar fi votat pentru Clinton și 35% pentru Trump în cinci zile până la 8 iulie.

Clinton, învestitura prezumtivă democrată, a condus în cele mai multe sondaje online naționale din acest an. Ultima dată când Trump s-a apropiat de popularitatea lui Clinton a fost la începutul lunii mai, când ultimii săi doi rivali pentru nominalizarea republicană au renunțat la cursă și liderii partidului au început să se alinieze în spatele campaniei sale, notează Reuters.

Trump, care este de așteptat să devină oficial învestitura republicană la convenția partidului săptămâna viitoare, a pierdut de atunci teren în sondaje în timp ce se luptă să-și reorienteze campania de la nominalizarea republicană spre alegerile generale din 8 noiembrie.

În ultimele săptămâni, Trump s-a confruntat cu critici pentru afacerile sale din trecut, fiind de asemenea acuzat de liderii republicani că respinge acorduri comerciale internaționale și pentru promisiunile făcute de a împiedica imigrația.

Clinton, între timp, a fost marcată de critici pentru modul în care ea a gestionat informații clasificate ca secretar de stat, mai amintește Reuters.

James Comey, directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) a declarat săptămâna trecută că fostul secretar de stat și personalul ei au fost "extrem de neglijenți" cu informațiile sensibile, dar recomandă ca guvernul să nu înceapă urmărirea penală a lui Hillary Clinton.

Cu toate acestea, americanii au devenit din ce în ce mai pozitivi în legătură cu Clinton în această lună, cu jumătate dintre alegătorii probabili care afirmă acum că au o părere favorabilă despre ea, potrivit sondajului, de la 46% la 1 iulie, mai notează Reuters.

Aproximativ 60% dintre ei au o părere nefavorabilă despre Trump, comparativ cu 58% la 1 iulie.

Sondajul Reuters/Ipsos a intervievat 1.146 de alegători probabili în Statele Unite continentale, Alaska și Hawaii. El are o marjă de eroare de plus minus 3%.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor