Cluj: Tineri din Timiş au înşelat mai multe persoane cu 100.000 de lei prin fals informatic

Cluj: Tineri din Timiş au înşelat mai multe persoane cu 100.000 de lei prin fals informatic

Doi tineri din judeţul Timiş au fost prinşi de poliţiştii clujeni după ce au înşelat mai multe persoane cu aproximativ 100.000 de lei prin fals informatic.

Potrivit IPJ Cluj, este vorba de o femeie de 24 de ani şi un bărbat de 25 de ani, din comuna Moraviţa, judeţul Timiş.

Poliţiştii spun că, în perioada septembrie-noiembrie 2021, aceştia ar fi postat pe un site cu specific comercial mai multe anunţuri fictive privind vânzarea de plăci video şi staţii de minat criptomonede, fiind transmise cumpărătorilor facturi proformă false, după care ar fi solicitat plata în avans a produselor, în diverse conturi bancare.

Sumele de bani ar fi fost transferate în mai multe conturi bancare, deschise pe numele celor doi, fără ca produsele să fie livrate ulterior cumpărătorilor.

"Prin comiterea acestor fapte, s-ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, carduri bancare, telefoane mobile şi cartele SIM, respectiv bunuri care ar fi fost utilizate la săvârşirea activităţii infracţionale", precizează IPJ Cluj.

Cele două persoane au fost conduse la poliţie, iar, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore.

Ulterior, Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele femeii de 24 de ani, iar bărbatul de 25 de ani a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al poliţiştilor din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor. La percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş", menţionează sursa citată. AGERPRES/ (AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 Scene uluitoare pe autostradă: un cuplu, prins făcând sex în timp ce mașina rula cu 140 km / h

3 Soția unui star din Premier League s-a pozat nud, în plin proces de divorț. Imaginea „interzisă” a explodat pe internet

4 Hopa / El este Constantin Hanț, afaceristul pomenit în stenogramele DNA că s-a lăudat că încearcă să îl scoată din țară pe Călin Georgescu!

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…