Constanța: Cererea de eliberare condiționată a lui Miron Mitrea, respinsă definitiv

Tribunalul Constanța a respins joi cerea de eliberare condiționată a fostului demnitar PSD Miron Mitrea, care execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța, începând din februarie 2015. Decizia magistraților constănțeni este definitivă.

Fost parlamentar și ministru PSD, Miron Mitrea a fost condamnat definitiv și irevocabil în 2015, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru fapte de corupție în legătură cu renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Fostul demnitar PSD a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, uz de fals.

În același dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar a fost trimis în judecată și Nicolae Popescu, fost arhitect-șef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui demnitarului.

Miron Mitrea a solicitat Judecătoriei Medgidia, pe 28 ianuarie, eliberarea condiționată, după executarea unui an de zile din pedeapsă. Acțiunea a fost respinsă pe 10 februarie, iar pe 17 martie, Tribunalul Constanța a respins și ultima contestație formulată de Mitrea față de respingerea cererii de eliberare condiționată, după executarea a jumătate din pedeapsă.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 Informație / Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Inter…

3 LIVE Peste 50.000 de români au votat deja în diaspora / GRAFIC Prezența la urne, mai mare decât în primul tur a…

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia