Constanța: Contestațiile lui Nicușor Constantinescu împotriva menținerii controlului judiciar, respinse de instanță

Magistrații Curții de Apel Constanța au respins, vineri, ca fiind nefondate, contestațiile formulate de președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, față de deciziile judecătorilor Tribunalului de menținere a măsurii controlului judiciar sub care se află în dosarul Centrul Militar Zonal și dosarul privind finanțarea cluburilor sportive. Deciziile judecătorilor Curții de Apel sunt definitive, Constantinescu având în continuare, în ambele dosare, interdicția de a-și exercita mandatul de președinte al CJ.

În dosarul Centrul Militar Zonal, magistrații Curții de Apel au respins, vineri, ca fiind nefondată, și cererea de recuzare a judecătorului respectivei instanțe.

Președintele suspendat al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, este judecat sub control judiciar, cu mai multe interdicții printre care cea de a-și exercita funcția de președinte al CJ, în dosarul privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal, în care este acuzat de abuz în serviciu, și într-un alt dosar referitor la finanțarea ilegală a cluburilor sportive, în care este acuzat de mai multe infracțiuni printre care abuz în serviciu și conflict de interese. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică

5 Cum a intrat STB în insolvență: Șoferii, salarii și de 18.000 de lei și 4.876 de rude