Constanţa: Un bărbat de 61 de ani suspectat că şi-a ucis soţia, reţinut pentru omor

Un bărbat în vârstă de 61 de ani din localitatea Tortoman, suspectat că şi-a ucis soţia, a fost reţinut pentru violenţă în familie sub forma omorului, urmând să fie prezentat marţi la Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

"Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 25 iulie 2021, în curtea locuinţei comune din localitatea Tortoman, judeţul Constanţa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei gelozii exacerbate, ar fi ucis-o pe soţia sa, în vârstă de 57 de ani, pe care ar fi lovit-o în mod repetat cu un corp contondent din lemn peste tot corpul, preponderent la nivelul membrelor, astfel că i-a provocat grave leziuni care au condus la moarte, prin şoc hemoragic şi şoc traumatic", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Conform sursei citate, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului şi au dispus reţinerea pentru 24 de ore.

Marţi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui