Coreea de Nord: Ministrul apărării a fost executat (agenția Yonhap)

Ministrul nord-coreean al apărării, Hyon Yong-Chol, a fost executat pentru lipsă de loialitate și de respect față de liderul nord-coreean Kim Jong-Un, au anunțat miercuri serviciile secrete sud-coreene, citate de AFP.

Sute de responsabili ai regimului de la Phenian au asistat pe 30 aprilie la execuția acestui ministru, a afirmat la Seul Han Ki-Beom, director adjunct al serviciului informațiilor naționale (NIS) în fața unei comisii parlamentare, potrivit agenției sud-coreene de presă Yonhap.

Conform sursei amintite, lui Hyon Yong-Chol, care a fost ministru al forțelor armate în urmă cu aproape un an, i s-a reproșat că a ațipit în cursul unor festivități militare și că i-a răspuns lui Kim Jong-Un în repetate rânduri.

Han Ki-Beom a precizat comisiei parlamentare că Hyon Yong-Chol a fost ucis cu o rachetă antiaeriană, o metodă de execuție citată în mai multe rapoarte neconfirmate și rezervată demnitarilor cu rang înalt ca exemplu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

3 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova