Coronavirus: Cercetătorii din Singapore vor începe în august să testeze pe oameni un vaccin împotriva COVID-19

Coronavirus: Cercetătorii din Singapore vor începe în august să testeze pe oameni un vaccin împotriva COVID-19

Oamenii de ştiinţă din Singapore, care testează un vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Arcturus Therapeutics, vor începe testele pe pacienţi umani în luna august, după ce au obţinut într-o primă fază rezultate promiţătoare în cadrul unor experimente realizate pe şoareci, informează Reuters.

Peste 100 de vaccinuri sunt dezvoltate în prezent pe plan global împotriva maladiei COVID-19, inclusiv câteva care au intrat deja în etapa testelor clinice (realizate pe pacienţi umani, n.r.), precum cele create de AstraZeneca şi Pfizer, încercând să controleze o maladie care a infectat peste 8 milioane de oameni şi a ucis peste 430.000 de persoane la nivel mondial.

Vaccinul evaluat de Duke-NUS Medical School din Singapore se bazează pe o tehnologie relativ puţin testată, Messenger RNA (mRNA), care instruieşte celulele umane să producă proteine virale specifice, care declanşează la rândul lor o reacţie imunitară.

"Faptul că se multiplică şi că declanşează un răspuns imunitar foarte bine echilibrat, atât în privinţa anticorpilor, cât şi a celulelor albe, reprezintă proprietăţi binevenite", a declarat marţi Ooi Eng Eong, directorul adjunct al programului de maladii infecţioase emergente din cadrul Duke-NUS Medical School din Singapore.

Anticorpii se lipesc de virus şi îl împiedică să infecteze celule din organism, în timp ce celulele ucigaşe (limfocite), o altă divizie a sistemului imunitar, recunosc celulele infectate şi le distrug, a adăugat specialistul asiatic.

Tehnica mRNA nu a fost deocamdată aprobată pentru niciun medicament şi, din acest motiv, susţinătorii ei, printre care se află şi compania americană de biotehnologie Moderna, se află într-un teritoriu medical rămas încă neexplorat.

Acesta este şi motivul pentru care, potrivit profesorului Ooi, sunt necesare studii suplimentare, pentru a garanta siguranţa tehnologiei menţionate.

"Cel mai optimist scenariu este acela în care, cam în aceeaşi perioadă a anului viitor, vom avea un vaccin", a spus profesorul Ooi.

Cercetătorul asiatic lucrează şi la un tratament bazat pe un anticorp monoclonal pentru COVID-19 şi va începe testele de siguranţă pe pacienţi umani sănătoşi în această săptămână, înainte de a-l testa pe pacienţi cu COVID-19 în lunile următoare. Implementarea potenţială a acestui tratament ar putea fi mai rapidă decât metoda bazată pe vaccin, a precizat profesorul Ooi, care nu a dezvăluit însă calendarul exact al acestei metodologii.

Anticorpii sunt generaţi de organism pentru a lupta împotriva infecţiilor. Anticorpii monoclonali copiază anticorpii naturali, putând fi izolaţi şi fabricaţi în laborator în cantităţi mari pentru a trata diverse boli.

Singapore, un mic oraş-stat, a înregistrat unul dintre mai mari bilanţuri de infectare din Asia cu noul coronavirus, cu peste 40.000 de cazuri confirmate, provocate în mare parte de apariţia unor focare în dormitoarele comune ale muncitorilor imigranţi. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, „dihăniile” HIMARS au început să „lucreze” asupra armatei ruse!

2 VIDEO Rachetele HIMARS primite de Ucraina din SUA au distrus posturile de comandă rusești din Donbas

3 Cât de aproape e criza economică. Un expert explică ce-i aşteaptă pe români şi cum a scăpat inflaţia de sub control

4 ”Tovarășul Stalin a făcut o greșeală că a permis Germanei să existe! Să ardă în iad!” / Propagandistul lui Putin în plin delir

5 VIDEO O filmare cu coloana oficială a lui Putin „alergând” spre Kremlin a stârnit controverse în Rusia