Coronavirus: Înăsprirea restricţiilor, extinsă în toată Coreea de Sud

Coronavirus: Înăsprirea restricţiilor, extinsă în toată Coreea de Sud

Coreea de Sud a anunţat sâmbătă că va extinde pe întreg teritoriul său, începând de duminică, înăsprirea restricţiilor aplicate deja în regiunea Seul, pentru a frâna răspândirea noului tip de coronavirus, informează AFP şi Reuters.

Decizia a fost luată în condiţiile în care Coreea de Sud, care până acum a reuşit să combată epidemia datorită unei strategii foarte avansate de testări şi monitorizare a persoanelor infectate, a înregistrat mai mult de 300 de noi cazuri de COVID-19 timp de două zile consecutiv, dintre care 332 sâmbătă, un record din martie până în prezent.

"Suntem într-o fază foarte fragilă care ar putea duce la declanşarea unui al doilea val (de contaminări) la nivel de naţional", a estimat ministrul sud-coreean al sănătăţii Park Neung-hoo în timpul unei conferinţe de presă.

Coreea de Sud a interzis începând de marţi marile adunări publice şi a ordonat închiderea cluburilor de noapte, a muzeelor, precum şi a unor restaurante în Seul şi în regiunea capitalei, din cauza creşterii numărului de contaminări.

Restricţiile întărite se referă la întâlnirile de persoane, dar şi la activităţi sportive profesionale, competiţiile urmând să fie din nou disputate în spatele uşilor închise.

Toate plajele din Coreea de Sud vor fi de asemenea închise începând de la miezul nopţii.

Până în prezent, Coreea de Sud a înregistrat în total 17.002 cazuri de contaminare, dintre care jumătate provin din regiunea Seul, şi 309 decese, la o populaţie de 51 de milioane de locuitori. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

2 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

3 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”

4 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf

5 Ponta, lângă Makaveli la negocierile cu parlamentari care au plecat din partidele POT și SOS