Coronavirus: Lockdown în Franţa - telemuncă generalizată şi măşti obligatorii pentru toţi rezidenţii de peste şase ani

Coronavirus: Lockdown în Franţa - telemuncă generalizată şi măşti obligatorii pentru toţi rezidenţii de peste şase ani

Paris, 29 oct /Agerpres/ - Guvernul francez va preciza joi modalităţile de implementare a unui nou lockdown - telemuncă generalizată oriunde este posibil, măşti obligatorii pentru toţi rezidenţii cu vârste de peste şase ani şi deplasări limitate -, care va intra în vigoare vineri pentru cel puţin o lună, cu scopul de a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, ce va fi "fără îndoială mai ucigaş decât primul", informează AFP.

"Am anticipat al doilea val", a declarat joi dimineaţă în faţa deputaţilor francezi prim-ministrul Jean Castex, care prevede un vârf al spitalizărilor în noiembrie, "care va fi mai mare decât cel din aprilie".

Premierul Franţei va susţine o conferinţă de presă la ora 17:30 GMT după un vot al deputaţilor, pentru a preciza măsurile ce vizează noul lockdown anunţat miercuri de preşedintele Emmanuel Macron şi care priveşte întreaga populaţie a acestei ţări.

 


Foto: (c) YOAN VALAT/EPA


Printre acestea figurează purtarea măştii sanitare, extinsă la toţi copiii cu vârste de peste şase ani, şi telemunca în regim de "cinci zile din cinci".

Noul lockdown din Franţa nu va fi însă identic cu cel din primăvară, foarte strict şi implementat timp de două luni, pe durata primului val al pandemiei de COVID-19, care a făcut 30.000 de victime.

Principalele schimbări: creşele, şcolile, colegiile şi liceele vor rămâne deschise şi vor funcţiona cu un protocol sanitar consolidat, fapt care va permite multor părinţi să continue să lucreze.

Magazinele "non-esenţiale" vor fi închise, la fel ca sălile de spectacole şi cinematografele, precum şi barurile şi restaurantele.

 


Foto: (c) CHRISTOPHE PETIT TESSON/EPA


"Trebuie să continuăm să lucrăm cât mai mult timp posibil, desigur în condiţii sanitare protectoare şi stopând circulaţia virală", deoarece "şomajul şi sărăcia pot să ucidă şi ele", a explicat prim-ministrul Jean Castex.

Parcurile şi grădinile publice, la fel ca şi pieţele, ar trebui să rămână deschise, iar competiţiile sportive să fie autorizate. Continuă activitatea în serviciile publice, uzine, exploatări agricole şi BTP (construcţii) cu respectarea protocolului sanitar.

Până la 1 decembrie, francezii vor putea să iasă din locuinţele lor pentru a merge la serviciu dacă nu pot lucra de acasă, să meargă la programări medicale, la cumpărături, să se plimbe în spaţii deschise sau să ajute o rudă aflată în dificultate. Vor fi permise doar deplasări de maxim o oră pe o rază de 1 km în jurul domiciliului. Va fi necesar un document justificativ pentru deplasări. Vor fi trei documente tip - individual, profesional şi şcolar. Nu vor fi permise deplasările dintr-o regiune în alta, excepţie fiind întoarcerile din vacanţa ocazionată de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (Toussaint).

Izolarea generală (inderdicţia de circulaţie) în vigoare de vineri în Franţa nu afectează intrarea cetăţenilor români în această ţară (dacă vin din Spaţiul European) şi nici deplasarea lor din Franţa spre România, precizează Ambasada României la Paris, pe pagina sa de Facebook.

 



În cursul zilei de joi, rezidenţii francezi, resemnaţi în urma anunţului de miercuri al preşedintelui Macron, făceau ultimele pregătiri pentru a înfrunta noul lockdown, care va începe la miezul nopţii.

La fel ca în primăvară, hârtia igienică şi pastele sunt două articole aflate la mare căutare în supermarketuri.

Joi dimineaţă, în faţa unui magazin de produse electrocasnice din centrul Parisului, cu câteva minute înainte de ora sa de deschidere, aproximativ 40 de persoane stăteau la coadă.

 

Foto: (c) Pascal Rossignol/REUTERS


Pierre, în vârstă de 40 de ani, lucrează în domeniul informaticii. El a venit să cumpere "un computer pentru telemuncă şi accesorii pentru a trăi ceva mai confortabil", a declarat acest rezident francez.

Haltere, mingi pentru pilates şi covoraşe pentru yoga se vând de asemenea ca pâinea caldă în magazinele cu profil sportiv. Frizeriile şi saloanele de coafură, obligate să se închidă începând de vineri, erau joi foarte aglomerate.

"Eşec"

Franţa este lovită din plin de cel de-al doilea val al epidemiei, cu peste 3.000 de pacienţi internaţi în secţii de reanimare (127 spitalizaţi în ultimele 24 de ore), reprezentând mai mult de jumătate din totalul de 5.800 de paturi disponibile la nivelul întregii ţări.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Olivier Veran, specialiştii au estimat la 1 milion numărul francezilor care sunt în prezent purtători ai noului coronavirus.

 


Foto: (c) YOAN VALAT/EPA


Franţa a confirmat pentru moment 35.785 de decese cauzate de SARS-CoV-2, din care 244 în cursul zilei de miercuri, potrivit celui mai recent bilanţ oficial publicat miercuri seară, care a recenzat şi 36.437 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore.

În rândul clasei politice, opoziţia critică "eşecul" preşedintelui Emmanuel Macron, dar îndeamnă populaţia să respecte noul lockdown.

"Vom respecta, bineînţeles, restricţiile", a declarat Marine Le Pen, preşedintele formaţiunii politice de extrema dreaptă Rassemblement National (Adunarea Naţională). "Însă gestionarea haotică a crizei şi absenţa anticipării celui de-al doilea val sunt motivul unor decizii care vor fi foarte greu de remontat pentru mulţi dintre compatrioţii noştri şi companiile noastre", a adăugat Marine Le Pen.

 


Foto: (c) YOAN VALAT/EPA


Aceleaşi păreri sunt împărtăşite şi de stânga radicală, în cadrul căreia Jean-Luc Melenchon, liderul formaţiunii La France Insoumise, a denunţat pe Twitter "eşecul" relaxării restricţiilor din timpul verii: "Epidemia este scăpată de sub control. La fel şi preşedintele. Nicio lecţie învăţată. Toate focarele de contaminare rămân deschise. Ce rămâne din vieţile noastre? Vom respecta disciplina sanitară. Dar fără să fim părtaşi la această gestiune incoerentă".

Presa franceză a adoptat la rândul ei un ton grav în faţa anunţurilor legate de noul lockdown, care va fi implementat la mai puţin de şase luni după încheierea primului.

Cotidianul Liberation a publicat pe prima sa pagină un articol cu titlul "Ziua fără sfârşit", care critică situaţia în care pare să se fi scufundat întreaga ţară.

"Trebuie să ne închidem încă o dată. Să ne rupem de lume, de rude, de familie şi asta înseamnă un chin şi, în acelaşi timp, o profundă durere pentru milioane de francezi aflaţi deja într-o situaţie de precaritate", deplânge la rândul său cotidianul regional Dernieres Nouvelles d'Alsace.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cică Stroe „chiloțarul” s-ar da la vitrega lui Vela

2 Tudose, umilit de primarii PSD, la Iași!

3 „Ești o curvă, mi-ai furat bărbatul! Știu că acum este la tine și v-o trageți” / Caz stupefiant în Capitală. Soț…

4 Păduchele din frunte / Ghiță, în coasta președintelui Vucic la înmormântarea patriarhului Serbiei

5 Scandal sexual în una dintre cele mai bogate familii din lume. Suma primită de garda de corp de la Prinţesa Ha…