Coronavirus: Polonia lucrează la o aplicaţie de smartphone care să o ajute în oprirea pandemiei

Coronavirus: Polonia lucrează la o aplicaţie de smartphone care să o ajute în oprirea pandemiei

Polonia lucrează la o aplicaţie de smartphone care să ajute la urmărirea persoanelor ce au intrat în contact cu cei infectaţi cu noul coronavirus, pentru a le atenţiona în legătură cu posibilul risc, a anunţat vineri Ministerul pentru Tehnologii Digitale, potrivit Reuters.

Iniţiativa, care ar putea ajuta guvernul să oprească sau să încetinească pandemia, vine după ce un grup de experţi europeni a anunţat miercuri că va lansa o tehnologie similară în curând, iar Germania şi-a exprimat speranţa că va avea propria aplicaţie în câteva săptămâni.

Unele ţări asiatice au folosit deja cu succes smartphone-urile pentru a urmări răspândirea virusului şi pentru a impune ordinele de carantină, deşi metodele lor ar încălca regulile europene stricte privind protecţia datelor.

Versiunea poloneză a aplicaţiei ar folosi tehnologia Bluetooth pentru a stabili conexiuni între smartphone-uri pe un dispozitiv, unde date criptate ar fi stocate timp de două săptămâni.

Tehnologia nu ar fi folosită pentru colectarea de date ale utilizatorilor sau pentru a urmări localizarea lor, a precizat ministerul într-un comunicat.

Un utilizator care s-ar îmbolnăvi şi-ar schimba anonim statusul din aplicaţie şi i-ar informa pe utilizatorii tuturor dispozitivelor care au avut contact cu el în precedentele două săptămâni în legătură cu un posibil risc şi cu nevoia de carantină.

"Cu cât o folosesc mai multe persoane, cu atât vom avea mai multe informaţii despre ameninţare şi vom lua măsurile corespunzătoare, spre exemplu intrând în carantină", a spus ministrul pentru tehnologii digitale, Marek Zagorski, citat în comunicat.

Ministerul a distribuit vineri codul sursă al aplicaţiei şi a spus că aşteaptă comentariile dezvoltatorilor şi ale celor care o testează. Nu este clar când aplicaţia, numită ProteGO, va fi pusă la dispoziţia utilizatorilor.

"ProteGO este o aplicaţie menită a fi folosită atunci când majoritatea restricţiilor severe implementate pentru a combate pandemia de coronavirus vor fi ridicate. Scopul este de a controla răspândirea bolii", a precizat ministerul.

Polonia a lansat o aplicaţie de smartphone, numită 'Home Quarantine' ('Carantină acasă'), în martie pentru cetăţenii care se întorc din străinătate, cărora li s-a cerut, de la 15 martie, să intre în autoizolare pentru două săptămâni.

Polonia a confirmat până acum 3.149 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus, iar 59 de persoane au murit.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR