Coronavirus: Rusia anunţă un număr record zilnic de contaminări după luna ianuarie

Rusia a raportat duminică 25.142 de noi contaminări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, un număr record înregistrat după data de 2 ianuarie în ţara puternic afectată de varianta Delta a coronavirsului, relatează AFP.

Rusia a raportat deja în această săptămână un număr record de decese asociate COVID-19 timp de cinci zile consecutiv, cu 697 de decese anunţate sâmbătă. Bilanţul deceselor în ultimele 24 de ore anunţat duminică a fost de 663 de morţi.

În capitala Moscova, principalul focar al epidemiei, s-au înregistrat 111 decese la 7.624 de noi infectări în ultimele 24 de ore.

Campania de vaccinare, lansată în luna decembrie în Rusia, a convins până acum doar 23,6 milioane din cei 146 de milioane de cetăţeni ruşi, adică 16% din populaţia ţării.

În mai multe regiuni din Rusia, inclusiv Moscova, autorităţile au luat măsuri pentru a încuraja populaţia să se vaccineze, prin introducerea, de exemplu, a unui permis sanitar pentru a merge la restaurantele din capitală.

Moscova a lansat, de asemenea, joi o campanie de revaccinare pentru cei care au primit deja două doze cu peste şase luni în urmă. Acestora li s-a propus o a treia doză pentru a-şi întări capacitatea de apărare a organismului împotriva noilor variante de coronavirus.

La nivelul întregii ţări, pandemia de COVID-19 a provocat până acum peste 5,6 milioane de infectări şi 137.925 de decese, potrivit statisticilor oficiale. Unii experţi consideră însă că guvernul rus a oferit un număr al deceselor subevaluat, fiind luaţi în considerare doar cei pentru care o autopsie a stabilit că COVID-19 a fost cauza principală a decesului. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?