Coronavirus: Rusia aprobă medicamentul antiviral Coronavir, care va fi distribuit şi în farmaciile ruseşti

Rusia a autorizat medicamentul antiviral Coronavir, produs de compania R-Pharm şi destinat tratării formelor uşoare şi moderate de COVID-19, a anunţat vineri această societate farmaceutică, informează Reuters.

Potrivit R-Pharm, noul tratament ar putea fi distribuit începând de săptămâna viitoare în farmaciile din Rusia.

Autorizarea medicamentului Coronavir, aprobat în iulie pentru administrare în spitalele ruseşti, survine după ce Rusia a autorizat în luna mai un alt medicament pentru tratarea COVID-19, Avifavir. Ambele au la bază molecula favipiravir, dezvoltată în Japonia. Avifavir este folosit în spitale începând din iunie, dar încă nu este disponibil în farmaciile ruseşti.

R-Pharm mai precizează că a obţinut aprobarea pentru Coronavir după testele clinice de fază a treia la care au participat 168 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Acesta este însă un eşantion redus comparativ cu cel de câteva mii de pacienţi folosit de cercetătorii britanici în cazul dexametazonei, un steroid aprobat vineri de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) ca tratament împotriva COVID-19.AGERPRES


populare
astăzi

1 „În cât timp a strâns banii din cutiile de pantofi și cu cine trebuiau ei împărțiți?” / Articol devastator publicat de Eugen Rădulescu, consilier al Guv…

2 Voi ați citit asta? /

3 Încă o dovadă a prostiei crase a lui Câciu, de două ori ministru PSD...

4 Șantaj la MApN pe miliardele SAFE? / Rheinmetall nu mai vrea să producă în România. Contract de 5,7 miliarde de euro

5 „Dacă v-ați afla într-o barcă cu Bolojan și Grindeanu, pe care l-ați arunca?” Răspunsul dat de Nicușor Dan